NESIGURANTA PERSONALA IN CONDITIILE LEGII SIGURANTEI/SECURITATII NATIONALE

20.jpg

 In Romania este in vigoare o lege a sigurantei nationale, adoptata in 1991, (legea sigurantei nationale) in contextul turbulentelor anilor 1990-1991, dupa 2 mineriade sangeroase la Bucuresti, dupa tulburarile de la Tg Mures si resurectia structurilor fostei securitati si cand societatea civila romaneasca era inca tributara unei mentalitati totalitare si a unui stadiu incipient de intelegere a notiunilor Statului de drept.

La acel moment Bucurestiul negocia oficial cu Moscova un tratat bilateral prin care se convenea ca Romania sa nu urmeze procedurile de aderare la NATO, ramanand un satelit al Moscovei, chiar daca URSS era in implozie, impreuna cu CAER.

Legea sigurantei nationale permitea si permite ingerinte grave in viata privata a oricarei persoane. Sub pretextul luptei anticoruptie – care este din start sortita esecului in lipsa cercetarii si pedepsirii faptelor grave din perioada infractionala Decembrie 1989 – Iunie 1990 generate tocmai de structurile de crima organizata create tocmai in aceasta perioada – diversi politicieni au cautat sa-si regleze conturile cu altii si cu cei care i-au contestat – adoptand legi strambe, represive si selectiv aplicate, instituind masuri politienesti specifice statului totalitar, si practicand politia politica.

Societatea civila a aratat in mai multe randuri ca legea 51/1991 incalca grav Conventia Europeana a Drepturilor Omului, pe de o parte deoarece nu prevede garantii in sensul respectarii drepturilor fundamentale prevazute in Constitutie, iar pe de alta parte, deoarece da puteri nelimitate unor structuri netransparente, politizate si discrete, iar prin lipsa garantiilor s-a ajuns la posibilitatea santajului unor persoane din functii cheie ale aparatul de stat sau Justitie.

Discutia s-a intensificat in ultimii ani cand s-au inmultit dosarele de cercetare penala, si apoi condamnarile, facute exclusiv in baza ascultarilor/interceptarilor facute in baza unui mandat de siguranta nationala legii 51/1990 si s-a ajuns la concluzia ca in toata aceasta perioada toate puterile in stat au fost penetrate de membrii serviciilor de securitate sau aservite acestora.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat aceste incalcari atunci cand a condamnat Romania pentru incalcarea art.8 din Conventie, care garanteaza dreptul al viata privata – in cauza Rotaru c/Romania, Dumitru Popescu c/Romaniei, Maries, Asociatia 21 Decembrie, Vlase si altii c/Romaniei, cand Curtea a aratat ca legea 51/1991 trebuie abrogata.[1]

Dupa numeroase incercari si initiative legislative, toate criticabile sub aspectele semnalate de Curte, iar unele prin care se extindeau puterile acordate serviciilor secrete prin posibilitatea data acestora de a face cercetari penale proprii, echivalente celor ale Parchetului si Politiei la un loc, in sfarsit in Parlementul Romaniei se dezbate in prezent aceasta problema: cea a legii sigurantei nationale.

Din pacate, se dovedeste ca nici acum conducatorii politici si ai sistemului judiciar din Romania nu au inteles importanta drepturilor omului si a garantiilor respectarii acestora. Ramanem in continuare tributari nu numai conceptiilor comuniste de dinainte de 1989, ci si evolutiei clasei politice din ultimii 20 de ani cand, in loc sa se produca un fenomen de improspatare si repozitionare a acesteia, se poate constata doar o predare de stafeta intre generatia aflata la putere inainte si dupa 1989 si descedentii din familiile acestora.  Aceasta este si explicatia pentru care reclamatiile succesive facute de societatea civila in legatura cu inregistrarile nelegale de la instantele de judecata din Bucuresti sunt asa de usor trecute cu vederea.

In loc sa se conceapa o noua lege a sigurantei nationale, axata pe valorile europene si nord-atlantice la care ne-am raliat in mod formal, se incearca, in realitate, o “cosmetizare” a legii 51/1990, prin schimbarea titlului din legea sigurantei nationale in legea securitatii nationale,

In rest,
–   durata maxima a mandatului de interceptare pentru (motive de) siguranta nationala ramane de 6 luni cu posibilitatea de prelungire succesiva cu cate 3 luni, in mod nelimitat, (in contextul in care Marea Britanie, tara cu risc ridicat de atac terorist, a reglementat durata maxima a unui mandat de siguranta nationala la doar 3 luni, fara posibilitate de reinnoire)
–   lipsesc sanctiunile clar reglementate pentru abuzurile comise de persoanele implicate – judecatori, procurori, organe de cercetare penala, lucratori operativi – in cazul nerespectarile obligatiilor prevazute (la nivel declarativ) in lege pentru aceste categorii de persoane,
–   in continuare judecatorii si procurorii sunt obligati sa aiba certificat ORNISS daca judeca sau cerceteaza un dosar in care se gasesc informatii clasificate,
–   in continuare partile dintr-un dosar in care se judeca sau cerceteaza si informatii clasificate, nu au acces la dosar si la probele din acesta, aparandu-se practic “in orb”;
–   textul de lege foloseste in continuare termeni generali si subiecti nedeterminati, ceea ce poate da nastere la abuzuri (asa cum s-a intamplat si pana acum –  a se vedea multiplele condamnari la CEDO ale Romaniei)[2]
In acest context, este regretabil ca initiator in Parlament apare ca fiind Comisia pentru drepturile omului, si ca avem din ce in ce mai mult nu doar perceptia ci si certitudinea ca traim intr-un stat politienesc, cu procurori sau fosti procurori suspectati de ilegala afiliere la structuri ale serviciilor secrete, care ocupa toate posturile cheie din Puterea Executiva si din Justitie.


[1] Prin Decizia din 24 mai 2011, CEDO arata:

[…] 173. În plus, Curtea a constatat, în hotărârea sa Dumitru Popescu (nr. 2), ca, în pofida amendamentelor aduse Codului de procedură penală, prin legea nr.281/2003 și 356/2006, măsurile de supraveghere, în caz de presupusa încălcare a securitatii naționale, pot fi încă ordonate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13 din Legea nr 51/1991, care nu a fost abrogat până în prezent (Dumitru Popescu (nr. 2), supra, § § 83-84).1

[2] Extras decizia Rotaru c/Romania

În cauza de fată reclamantul a invocat o încălcare a dreptului la respectarea vietii private, cauzată de detinerea si utilizarea de către Serviciul Român de Informatii (S.R.I.) a unui fisier continând informatii, cele mai multe din peri­oada 1946-1948. Una dintre acestea era în sensul că în anul 1937, în timpul studiilor (atunci când acesta avea doar saisprezece ani), fusese membru al unei miscări de tip “legionar”, adică o organizatie paramilitară de extremă dreaptă, nationalistă si antisemită. Această informatie, dezvăluită într-o scrisoare de la sfârsitul lui 1990, expediată de Ministerul de Interne, a fost declarată inexactă în anul 1997 de către Curtea de Apel Bucuresti. Cu toate acestea, s-ar părea că informatia încă mai este consemnată în fisierele S.R.I., fără ca hotărârea din anul 1997 să fie si ea mentionată în acel fisier. În plus, reclamantul nu a pri­mit nici daune-interese si nici vreo indemnizatie pentru taxele si cheltuielile ocazionate de procedurile initiate. O actiune în despăgubire împotriva S.R.I. a fost respinsă în 1994. Aparent, dreptul românesc nu îi permite încă recla­mantului să conteste detinerea de către S.R.I. a unor informatii privind viata sa privată, să respingă veridicitatea acestora din urmă sau să solicite distrugerea lor.

 

În acest context Curtea din Strasbourg decide că a existat o încălcare a art. 8, 13 si a art. 6 alin. 1. Conform jurisprudentei sale constante (Hotărârea Malone împotriva Regatului Unit din 2 august 1984, seria A nr. 82, pag. 36-38, alin. 87-88; Hotărârea Kruslin si Huuig împotriva Frantei din 24 aprilie 1990, seria A nr. 176-A, pag. 24-25, alin. 36-37, si 176-B, pag. 56-57, alin. 35-36; Hotărârea Halford împotriva Regatului Unit din 25 iunie 1997; Culegere de hotărâri si decizii 1997-III, pag. 1017, alin. 51; Hotărârea Kopp împotriva Elvetiei din 25 martie 1998, Culegere 1998-II, pag. 543, alin. 75-76; si Hotărârea-Amann împotriva Elvetiei [GC] nr. 27798/95, alin. 61-62 si 77-81, CEDO 2000), Curtea apreciază că normele de drept intern care permit strângerea, consemnarea si arhivarea în dosare secrete a unor informatii vizând securitatea natională nu prezintă un grad suficient de previzibilitate. Prin urmare, detinerea si folosirea de către S.R.I. a unor informatii cu privire la viata privată a reclamantului nu erau “prevăzute de lege”, motiv pentru care a existat o încălcare a art. 8. Personal, subscriu total acestor concluzii. Cu toate acestea – fie că baza legală este sau nu este suficientă -, as dori să adaug că în spetă am seri­oase îndoieli cu privire la faptul că încălcarea drepturilor reclamantului ar fi urmărit un scop legitim din punct de vedere al art. 8 alin. 2. De altfel, pentru mine este de necontestat că restrângerea acestui drept nu este necesară într-o societate democratică. În ceea ce priveste scopul legitim, de obicei Curtea admite că acesta este legitim atunci când sunt îndeplinite conditiile prevăzute la alineatul 2 din art. 8-11. Totusi, fiind vorba de securitatea natională, apreciez că trebuie să existe cel putin o legătură rezonabilă si reală între măsurile care aduc atingere vietii private si obiectivul invocat pentru ca acest scop să poată fi considerat legitim. Din punctul meu de vedere păstrarea arbitrară a unor informatii privind viata privată a persoanelor cu scopul asigurării securitătii nationale este de natură să ridice probleme serioase”

Be Sociable, Share!

One thought on “NESIGURANTA PERSONALA IN CONDITIILE LEGII SIGURANTEI/SECURITATII NATIONALE”

  1. Natalya says:

    cu intelepciunea ouumli nedormit, io zic ca a parea mic si arogant presupune apri…apra..apriori existenta unui spectator care sa te urmareasca. asta nu e singuratate adevarata, dom’le!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *