REPORT ON JUSTICE 2012Raport pe Justitie 2012

22.jpg

Introduction
I. Preliminary aspects

REPORT ON JUSTICE 2012

II. Transparency in Justice system
a. Public information regarding the magistrates b. Legal decisions in public session
III. Random distribution of trials
IV. Random distribution of trials and the right to a rightful trial
V. The Superior Council of Magistracy (CSM)– A control organism or a profession trade union?
a. Reports between CSM and the Litigants
b. Reports between CSM an the other public institutions
VI. Reports between the litigants and the Ministry of Justice
VII. Reports between the litigants and the Prosecutors’ Offices and the criminal investigation authorities
VIII. Justice as a public service
IX. The illegal character of registrations during the legal procedures a. Registrations within criminal investigation files
b. Registrations during civil trials
X. Independence of Justice
XI. Impartiality of Justice
XII. The magistrates’ responsibilities
XIII. The “MCV” (Mechanism of cooperation and verification) Report
a. Romania’s necessity to be monitored by the European Commission b. The reality in MCV conclusions
c. Things that were not written in the MCV Report
XIV. Romania’s sovereignty regarding the new global and European realities within
Justice sector
XV. The civil society and the civic spirit

Introduction

The “Association for Justice Monitoring (AMJ)” was born due to the natural need for
analyzing a system that has an important role in Romania’s social and political life and that is not very well understood by people because of its extremely technical character of its subjects, on one hand, and the excessive bureaucracy – that is, most of the times, created deliberately to misguide people – on the other hand.
The “Association for Justice Monitoring” (AMJ) is the joint action of several lawyers and persons from the civil society who aim at making the legal system in Romania more transparent through criticizing it in a constructive manner, by submitting to public opinion and the civil society, in general, the hidden mechanisms and the legislative techniques, so that they might be correctly understood.
Thus, we are trying to send some impulses towards an immovable civil society, whose passivity stimulates the corruption phenomenon, and to make it react when the most elementary values of a democratic society are threatened, as it happens nowadays.
We are asking the civil society to react against a system that is closed, isolated, corrupted, bureaucratic and obedient, and we are hoping that more and more unsatisfied persons will join our action, because only criticism may help improving things.

I. Preliminary aspects

Methodology – report

For drawing up this report, we used both the conclusions resulted from the association’s actions, and the aspects pointed out by its members and third parties. Due to the association members’ lawyer quality, many of the conclusions of this report were born from the experience of the respective persons during trials and from the association’s daily collaboration with the Justice department’s administration, as well as from the experience of our attorney-colleagues. However, these experiences – through their repetitiveness – have a character of generality, and the report is the result of the respective persons’ perception regarding the act of justice. This is the reason why we have named it the “Internal Report.”
The institutions referred to in this report were monitored with respecting the fundamental rights and liberties, as well as the obligations assumed by Romania through the international treaties and conventions it adhered to.
In contradistinction to the 2011 Report, when the Association – set up during 2012 – did not have the necessary time to make lots of surveys and researches, in 2012, it managed to develop researches countrywide and to make administrative-institutional and legal analyses regarding all the aspects that are considered to be of high interest from the perspective of both the justice administration and the justice act by itself.
In all its actions, AMJ benefited from the support of other Associations and lots of volunteers, to whom we thank very much for their availability and interest. Moreover, the Association was more present in the mass-media in 2012, compared with a year earlier; it tried to spread out its message and the result of its researches within the legal sector.
The Report was drawn up by using the 1st person, plural form, in order to ease the reading.
The modality of transmitting the requests was different – according to each addressee
– from the necessity of the answer and the reaction speed of the addressee. The requests were made in writing and verbally, with the written ones being transmitted directly to the registry’s office, by mail, fax machine or e-mail. If we received no answer within the legal deadline or the answer we received was incomplete or inconclusive, we wrote again and asked for a full response.
Our demands were sent towards all courthouses countrywide, as well as the High
Court of Cassation and Justice.
Due to the importance of the courthouses in the capital city Bucharest, compared with the rest of the country, the researches of the association was based mainly on the answers of the Bucharest law institutions.1

Reaction of the addressees

From the addressees’ reactions and answers (or lack of answers) we were able to draw the following conclusions as regards the position of legal institutions towards the law on public information:

a) Compared with 2011, the legal institutions and the administrative and institutional authorities from Romania started to get used to the requests concerning public information;

b) Even though some courthouses got used to the requests concerning public information, we noticed the implementation of several procedures aiming to discourage the addressee in submitting a request, or some answers that do not fully reveal the requested information, or are confusing or even false;

1 To avoid making the report more difficult, we mentioned in the footer part of the documents that were used in drawing up the report. The respective documents are available, at demand.

c) Other courthouses kept their position and rejected the public information demands;

two such institutions are the Courthouse in District 3 and the Courthouse in District
1, Bucharest, that have totally refused to answer the demands regarding public information;

d) The answers differ from the qualitative and quantitative point of view, according to the addressee’s profile – mass-media, law person, attorney, other institution;

e) They are trying to find derogations to the law texts, or to interpret them, so that they may justify their refusal to provide public information;

f) As regards the correct enforcement of Law no. 544/2001, there is no administrative control mechanism; neither the Ministry of Justice, nor the Superior Council of Magistracy, or the superior high courts have a control and management competence and authority. They refuse any involvement in this issue.

Types of answers we have received:

We received the following types of answers:

a) refusal, with the institution saying the requested information is not public;

b) incomplete information, without justifying the incomplete character of the answer;

c) incomplete information, “justified” by the not-public character of the requested information.

Lack of homogeneity in the answers that concern the same type of questions:
When the courthouses were asked for court decisions that did not involve the solicitant, they had the following types of answers:
a) the requested information was not given, with the courthouse invoking the fact that the solicitant is not part of the respective file2;

b) the pieces of information were communicated, but the names of the judges and the

people involved in the respective file were made anonymous.

2address no. 58/IP/BIRP/08.02.2013 issued by the Courthouse of District 5- “the court decisions are not part of the public information category” – it was required a justification for obtaining a copy; address

930/544/01.02.2012 of Brasov Courthouse: “the copies are not of public interest” – it was required a justification for studying the file; address 19784/BIRP/11.05.2012 Olt Courthouse – “copies will be send only after you specify the legitimate purpose and the public interest”; address 59 IP/06.02.2013 of Courthouse in District 6: “you must submit documents proving your interest in the file, taking into account that you are not part of the file”; address 22BIRP/02.03.2012 of Buftea Courthouse – “indicate the reason why you require copies to the court decision” address 66 IP/29.03.2012 of Courthouse in District 4 –“prove that AMJ is registered as a legal entity and send documents regarding the association’s object of activity and statute, alongside documents proving the interest in the file; address 20/09.05.2012 – “the request was not approved because it would reveal information regarding personal data of the persons involved in the file” ; address 354

BIRP/15.06.2012, 283 BIRP/14.06.2012, 498/BIRP/10.09.2012, address 404 BIRP/13.07.2012, address 340

BIRP/30.05.2012 –refusal, with the possibility to consult the court’s website, or the association must send

documents proving its interest in the file, address 697/BIRP/11.10.2012 of the Bucharest Court of Appeals that limits the number of court decision copies to 4 per week.

Observation no. 1

Most of the ambiguous pieces of information written in the refusals were found in the following situations:
– when someone required administrative decisions of courthouses or other due information3,
– when someone asked for information regarding the professional activity of the magistrates4.

Observation no. 2

When someone asked for information regarding the random distribution of files, or regarding the modality of naming or changing the penal of judges, or regarding the decisions of the Courthouses’ Colleges, the information was refused, with no exception, with the magistrates saying that the respective pieces of information were no public, without taking into consideration the provisions of Regulations regarding courthouses, that was changed at the proposal of Commission no. 1 of the Superior Council of Magistracy, following AMJ’s actions 5.
In its 2012 Report, AMJ continued to follow the previous year’s actions and added some new issues, that had either been discovered by the Association in 2012, or were brought into its members’ attention during 2012. Thus, the 2012 Report will present both the problems identified in the 2011 Report and the problems detected afterwards.
As regards the declaration of wealth and the declaration of interests that the magistrates must fill in according to the provisions of Law no. 303/2004 and that cannot be found on the Superior Council of Magistracy’ website, the institution sent a copy of these documents to the Association (after the Association asked for these declarations), admitting that they are not published on the website.
The lack of these pieces of information on the website blocks or hardens the access to public information.

II. Transparency within Justice system

a) Public information concerning the magistrates

3 address 321/BIRP/30.03.2012 of the Bucharest Court of Appeals that says: “the required documentation (activity reports) represents internal documents belonging to the courthouses that are not available to public” and address

256/BIRP/11.05.2011 of Bucharest Court

4 address 2/6827/1154/BIPRMM/01.04.2011 of the Superior Council of Magistracy

5 “the obligation to publish, on the courthouses’ website, the decisions of the legal colleges that establish the structure of the panel of judges, and the decisions that modify this structure; mentioning each day the structure of the panel of

judges, even though it differs from a file to another; including all the closures, the minutes and the decisions regarding the structure o the panel of judges in the college’s file”

According to the provisions of article 1 of Law no. 544/2001 on the free access to information of public interest: “The free access of a person to any information of public interest, such as defined in the law, represents one of the fundamental principles of the relations between persons and public authorities, according to Romania’s Constitution and the international documents ratified by Romania’s Parliament.”
An essential problem for a Rule of law is the existence of a functional Justice system that has to be correct, fair, independent and impartial.
The magistrates’ correctness, independency and impartiality represent the guarantee for a correct, fair, independent and impartial Justice system.
The litigants must fully trust the correctness of the trials and the judges’ independency and impartiality. Any suspicion leads to breaking the trial’s guarantee for correctness, in a rule of law.
Publishing the information regarding the professional activity of the magistrates allows the civil society to control the existence of such guarantees and to sanction their absence.
Making public as many information as possible is necessary, so that the litigant might have a real and full image of the judge that tries his file.
Pieces of information regarding the magistrates may be found in his professional file or in the statements the judges must fill in, according to the provisions of Law no.
303/2004.
The issue regarding the magistrates’ professional files remains an extremely sensitive subject, as all these data are considered to be strictly confidential, without making any distinction between the categories of information within the files.
Following AMJ’s 2011 Report, the Superior Council of Magistracy decided to slightly change the Regulation on the organization of courthouses, by compelling the respective institutions to publish, on their websites, the professional CVs of all the magistrates. However, this regulation was often broken by several courthouses that did not publish the magistrates’ CVs on the Internet 6.

6 “The Committee decided that the Direction for legislation, documenting and contentious (DLDC) should draw up a proposal on completing the interior Regulation of the courthouses, so that the professional activity of the magistrates would be public. Each courthouse would have to publish, on its website, for each judge, the year when he graduated, the university he attended and the faculty that released the license diploma, the positions he occupied during the years, the exams he took, the leading positions he occupied, the promotions. The proposals on changing and completing the interior regulation of the courthouses will be transmitted to the Plenum, for approval, together with the ones formulated at points 5 and 6.”

Moreover, the Committee decided that the same data included in the prosecutors’ CVs “will be published on the

prosecutors’ officers’ websites. In this respect, the Ministry of Justice will be notified, for a correct change of the prosecutors’ officers’ regulations” (Committee 1 – Superior Council of Magistracy)

b) Passing the sentence in public session

The civil courthouses in Romania are used with not making the trials public, so that the phenomenon generalized countrywide.
Regarding this aspect, we have requested explanations from both the leadership of the courthouses and the Superior Council of Magistracy, given that this is a problem concerning the application of the principle on making the decisions public and of the legal provisions stipulated by the Code of civil procedure.
The Bucharest Court of Appeals and the Superior Council of Magistracy answered our demands either by invoking an objective impossibility in applying the law – because of the lack of a free court room, the lack of the necessary space in a court room that does not allow the magistrates to respect the legal provisions – or the out- of-date legal provisions, considering that the European Criminal Records Information System (ECRIS) replaces the norm stipulated in the Code of civil procedure 7.
Making the legal sentence public is one of the guarantees of respecting the principle of legality of the court decision, is the element that transforms an arbitrary trial led by a judge in one that allows the civil society to see if the Norms are respected and applied.
Passing the sentence in public session is the element that completes the trial and that must be shared with all the parts involved in the trial and with all the members of the civil society. Despite the fact that the court sentences are not made public, the documents of all the court decisions include the mention: “passed in public session.”
Writing untruthfully in a court decision and assuming these false words by most of the magistrates is an aspect that should concern the public society, especially that it defies the law by the person that was named to apply it.
The demand to rectify the mention < passed in public session > included in the court decisions was denied by the legal institutions, whose arguments were the lack of a procedure that might rectify such an error and the explanation that the mention is an out-of-date phrase.8
The national legislation – the Code of civil procedure of Romania – stipulates that the court decisions are pronounced in public session. Thus, not observing the national

7 Address CAB 97/BIRP/2013: “the decisions of the Bucharest Court of Appeals are pronounced in public session, according to the law; they are read in the courtroom if there are rooms available” (signed by Judge Daniel Gradinaru, spokesman for the Bucharest Court of Appeals)

8 notes pronounced at the Bucharest Courthouse in file no. 46755/3/2012 (judge Cucu Cristina); file 6758/3/2012 (judge

Alina Popescu; file 46756/3/2012 (judge Daniela Marinescu); file 46289/3/2012 (judge Magdalena Pirvu), file 46757/3/2012 (judge Daniela Nitu).

law by a judge who does not pronounce the sentence in public session, cannot be protected by the decision of “Bacanu vs Romania” file.
III. Random distribution of trials
Another guarantee for an equitable trial is the existence of a transparent mechanism for the random distribution of files when they are registered in a courthouse.
This principle was stipulated in Law no. 303/2004. For this purpose, the Ministry of Justice purchased some IT services, respectively a program named “Ecris” (European Criminal Records Information System), that was implemented countrywide and that allows the courthouses to store and operate the data introduced in the system by an auxiliary personnel.
Even though this system was conceived to make the trial distribution process more transparent and to eliminate the possibility of predetermining the panel of judges for a certain file, its purpose was not practically reached, because the auxiliary personnel and the magistrates managed to find a way to delude the random distribution system. They speculated the system’s vices that allowed the manipulation of the program and the manual distribution of the panel of judges.
This phenomenon was favored by the lack of transparency in the distribution process. At this moment, the magistrates do not allow the litigant to witness the procedures of
introducing the file into the system and filling in the data into the program (as the entire procedure is manual) ; the litigant finds out the panel of judges that will try his file a few days after.
There is no logic or procedural explanation for the trial date and panel of judges not to be known to the litigant on the day of submitting the file, when the auxiliary personnel introduced the data in the Ecris program.
This problem was registered in AMJ’s 2011 Report. Following the notification, the Superior Council of Magistracy decided to install a witness-monitor accessible to the litigant when registering his file, so that the latter might watch the introduction of the data in the system. However, the decision was not approved by the Superior Council of Magistracy’s Plenum, so that the situation is unchanged at the moment.
Each file is accompanied by a notice that says the distribution of the file was random, so that no one might accuse the system; this represents the courthouse’s proof that the file distribution was random.
The possibility to manipulate the Ecris system was presented by both the media and the representatives of the non-governmental associations. Moreover, several
corruption files revealed techniques that allowed the accused to choose a certain panel of judges.
Another modality to elude the legal provisions on the random distribution of judges is changing the panel of judges during the trial, even though this method breaks the provisions of article 98 of Law 303/2004 that stipulates that changing the panel of judges during trial is allowed only in exceptional cases, as sickness, vacation, promotion at work.
Thus, other persons than the ones randomly chosen by the system will try the file. Changing the panel of judges requires the decision of the leading College of each
courthouse. This decision is not made public and will not be communicated to the litigant.9
AMJ made a notification regarding this issue in its 2011 Report. Following the notification, the Superior Council of Magistracy drew up a norm that requires the courthouse to mention the reason for changing the panel of judges, an obligation that is hardly respected by the courts.

IV. Random distribution and the right to a fair trial

The random distribution of files is the consequence of the European Commissions’
demands on the transparency and impartiality of the legal procedures.
Considering that a correct, fair and independent justice system is a guarantee for the absence of corruption, the authorities tried to create a system that would guarantee the litigant that he cannot chose a certain panel of judges.
Even though the system seems to be transparent, it allows the possibility to be
“manually” manipulated.
The civil society, through organizations and attorneys, informed the Ministry of Justice, the Superior Council of Magistracy and the courthouses’ high officials that the Ecris system might be cheated. 10
Despite these notifications, no one wanted to analyze and improve the system, so that it might be more transparent, the only preoccupation of the Superior Council of Magistracy being to deny the manual interference in the Ecris system.

9 Address 375/161 A/25.04.2012 of Brasov Courthouse; address 468/BIRP/23.08.2011 a JS1, address 383/BIRP/01.07.2011 of Courthouse in sector 1, address 1026L/BIRP/14.09.2012 of Bucharest Court, address 736/BIRP/28.06.2012 of Bucharest Court, address, address 256 BIRP/11.05.2011 of Bucharest Court, Decision 4792/R/14.11.2012 of the Brasov Court of Appeals.

10 http://www.juridice.ro/233219/repartizarea-aleatorie-intre-reglementare-si-realitate.html, http://www.juridice.ro/254426/rezolutie-ref-implicarea-avocatilor-in-lupta-anticoruptie-si-eficientizarea-sistemului-de-repartizarea-aleatorie-a-cauzelor.html

The proof that the Ecris is manipulated by the courthouse personnel, with the acceptance, or, maybe, the initiative of the courthouse leaders, is the refusal to verify the notifications, even though the verification system is very simple and requires only a password that helps entering the system and identifying, at any moment, the persons who introduced the data and the operations they made in the system. It is obvious that the magistrates’ refusal to show all the steps made when filling in a file’s data is equivalent with admitting that the random distribution system allows frauds.
As mentioned above, the initiative on making the random distribution system more transparent aims at creating the premises of a fair trial.
The right to a fair trial means excluding any suspicion as regards the judge’s impartiality and objectivity.
In this purpose, the Code of civil procedure, entered into force on February 1, 2012, stipulated a limited number of situations in which a magistrate may be rejected by the litigants, most of the cases involving a relationship between the lawyer, the magistrate and the litigant, a business partnership, or enmity.
Another reason for incompatibility is the situation in which the magistrates make their opinion public prior passing a court decision.
As regards the incompatibility cases, most of the judges refuse to leave the panel if a litigant or a lawyer invokes the clause of impartiality and lack of objectivity during the trial.
Most of the magistrates refuse to abandon the trial and try to oppose the rejection demands.
This phenomenon was also fueled by the assignment of the panel of judges “in cascade”, through the planning system approved by the courthouses’ leaderships, according to which a rejected panel of judges is followed by the next one in line, so that the litigants may reject several judges until their file is taken over by a favorite person.
This aspect, connected to the Ecris system, leads to suspicions of corruption within the courthouses and the suspicions are confirmed by the magistrates’ refusals to leave the trials when one of the parts shows mistrust in the quality and impartiality of the act of justice.
The Superior Council of Magistracy did not try to find solutions for solving the problem, but initiated normative acts aiming to limit the access to justice, by allowing the magistrates to break the principle of random file distribution.
Thus, a new article was introduced in the courthouses’ organization Regulation, respectively art.96, paragraph 2, that stipulates that all the files of a person will be tried by the same judge. This way, a person who rejected a judge in one trial will have to face the same magistrate in another file.
Beyond any arguments that led to initiating such a provision, as discouraging a litigant to choose the judge for his file (aspects that create a false problem, in our opinion, as the person who should be sanctioned is not the litigant, but the magistrate), we have to take into consideration the reason of creating the random file distribution system – to increase the litigants’ trust in the Justice system.
By establishing some norms that force the litigants to be tried by a certain magistrate and by not taking into account the high corruption accusations initiated by the European Union, the legal system in Romania will not be improved and the public perception regarding the quality of the act of justice will not get better, but will intensify the idea that the Ecris system is manipulated and that the legal system is not independent.
Instead of focusing on the real problems of the Justice system, the Superior Council of Magistracy is trying to find provisory solutions to eliminate discussions regarding the random file distribution system.
We believe that the Council should make a correct and complex analysis of the reasons that led to the refusal of the litigants to be tried by certain magistrates, analysis that should take into account the judges’ professional files – notifications, evaluations, performances, practice – so that it might establish the cause of this situation.

V. The Superior Council of Magistracy (CSM) – Control authority or professional trade union?

1. The report between CSM and the Litigants
CSM’s essential function is to be able to apply sanctions. This function is exercised though CSM’s Judicial Inspection. As mentioned above, the Superior Council of Magistracy should function as a regulator between the litigants and the magistrates. As of 2012, the Judicial Inspection is not subordinated exclusively to CSM, but also to the Ministry of Justice.
This happened, as presented in AMJ’s 2011 Report, because the activity of the Judicial Inspection department was, and still is criticized because of its low efficiency (one of the causes being its structure – exclusively magistrates belonging to
courthouses). As the previous year, 2012 was characterized by a total lack of transparency, by blocking most of the notifications at a preliminary level, so that they would not be attacked in court.
Most of the notifications admitted by the courthouses are those registered ex officio. Even though the procedure was changed, so that the person who made the
notification could present his arguments during the disciplinary inquiry, nothing has actually changed because the disciplinary investigation cases are very rare, and, with the ex officio notification, the text of the law has no applicability.
Neither the legal provision that allows the Ministry of Justice to act in the disciplinary investigation had a practical effect, because the ministry refused to apply it. Justice Minister from the second half of 2012, Mona Pivniceru, former magistrate within the High Court of Cassation and Justice and former member in the Superior Council of Magistracy, said CSM will not approve this provision.
Thus, all the notifications sent to the Ministry of Justice were redirected towards
CSM, where they were rejected.
2. The reports between CSM and the other public institutions
The year 2012 continued the ascendant trend of media exposure for CSM, after the institution answered the statements of several politicians and faced the journalists’ investigations as regards the Justice system and CSM’s activity.
The media criticism focused mainly on CSM’s refusal to interfere and sanction the corruption cases made public by the journalists. In these cases, CSM decided to start disciplinary investigations, ex officio, that were usually followed by criminal investigations and the dismissal of the judge/prosecutor. CSM never accepted that the cases presented by the media are usual for the legal system and never tried to identify and stop the corruption phenomenon.
One of 2012’s main events was the summer political battle between Romania’s President, on one hand, and the Government and the parties that hold in majority in the Parliament, on the other hand. The essential element of this struggle was taking over the control over the Justice system and the secret services.
This open political conflict revealed that CSM’s members had political options that guided them in exercising their job, breaking, thus, the professional conduct that bans them to participate in the political life.
CSM was, practically, split up in two parts that had different opinions, the conflict blocking, for a long period of time, the activity of both CSM and the connected
institutions, as the Ministry of Justice, the General Prosecutors’ Office, the High
Court of Cassation and Justice and the National Anticorruption Department.
Gradually, the local political problems also had some good effects over the Justice system, as they led to increasing the number of disciplinary investigations among magistrates, of trials involving magistrates accused of corruption, and revealed relationships and agreements between magistrates and the persons accused of corruption.
Some of these persons were members of CSM. They were either suspended from the
Council, or even dismissed.
VI. The reports between the litigants and the Ministry of Justice
As shown above, there is no relation between the litigants and the Ministry of Justice. Until applying the modifications to Law 303/2004, the notifications sent to the Ministry of Justice were redirected or rejected, without being analyzed, the ministry’s officials saying that they do not have the competence to supervise the courthouses and the prosecutors’ offices. After the provisions of Law 303/2004 entered into force, the ministry refused to apply the new text of the law.
During 2011, a former judge within the High Court of Cassation and Justice was named Minister of Justice.
His mandate was influenced by the local political and institutional conflicts and by the problems between Romania and the European Union’s institutions as regards the Rule of Law.
The main problem of the Justice Ministry’s activity was the appointment of the prosecutors leading the National Anticorruption Department and the General Prosecutors’ Office. The problems were not solved when the current report was drawn up.
It must be pointed out that the Ministry of Justice took no measure for making the act of justice more efficient or for making the judges act more responsibly, given that these were the main problems denounced by both the local and the international institutions.
As previously, the Minister of Justice did not treat the problems from the litigant’s perspective, but tried to solve the magistrates’ discontents, especially at administrative level, by transferring the courthouses’ budgets from the portfolio of the Justice Ministry into the portfolio of the High Court of Cassation and Justice, issuing normative acts aiming to relieve the courthouses from taxes.
An important chapter in the Justice Ministry’s existence is the activity of SIPA (The Independent Service for Protection and Anticorruption), which was set up in 1991 by Mircea Ionescu Quintus, who was Justice Minister at that time.
Annulled in 2006, SIPA had its archives transferred successively from the Ministry of Justice to the National Penitentiary Direction and back to the ministry.
SIPA’s archive contains informative files regarding the magistrates and represents an element of blackmail and control over them.
Two aspects are worth to be mentioned:
(1) The fact that there “are” operative pursuit informative files, which means that the magistrates’ activity was investigated at a certain moment, and which means that some persons were named to follow and investigate the magistrates and these persons were transferred to other jobs when the service was abolished.;
(2) That fact that a generalized fear exists regarding these files. Thus, we may deduce that these files contain information that might compromise the magistrates and that the activity of many persons was investigated. In these conditions, we ask each other if these pieces of information are not of public interest, taking into consideration that a state-run institution was preoccupied to identify and analyze the magistrates’ professional activity.
All these pieces of information lead us to the conclusion that the Justice system does not want to eliminate the controversial persons, but only to keep the information about them secret.
Recently, the director of the Romanian Intelligence Service (SRI) admitted, in a certain manner, the affiliation of magistrates to the secret services by saying that there is no incompatibility between the quality of magistrate and the one of collaborator/operative employee of SRI. 11

VII. The reports between the litigants, on one hand, and the Prosecutors’ Offices and the criminal investigation authorities, on the other hand

The prosecutors and the authorities in charge with criminal investigations have the weakest communication with both the litigants and the media.
A person under investigation is not allowed to have access to his file until the brief is sent to court ; this represents breaking the litigant’s right to defense.
Even though the European Court of Human Rights convicted Romania many times for breaking the litigant’s rights and the State was forced to pay moral

11 http://ampress.ro/stiri/ce-spune-directorul-sri-despre-existenta-ofiterilor-acoperiti-printre-parlamentari/
compensations, this procedure was not changed, yet. Moreover, the Ministry of Justice initiated normative acts aiming to limit even more the persons’ access to the investigation files.
Thus, the number of abusive investigation cases increased very much lately, with the prosecutors resorting to wire tapping and other interceptions, even though Romania does not have a legal frame allowing the authorities to collect information and data in this manner.

This is another reason for which Romania was convicted by ECHR, considering that the “legislation on colleting and storing the data did not contain the necessary guarantees for offering the individuals the right to a private life ; there are no clear indications regarding the authorities’ power and the modality in which they can exercise this power. Or, due to the lack of an interim Resolution 3 of the Committee of Ministers within the European Council 4, executing this decision is still in progress today. Moreover, as the Court noticed in 2007, the surveillance measures can still be ordered by the authorities if they consider that the national security was jeopardized.

The criminal investigation files and the forerunning procedures are still accessible only to the investigation authorities, and not to the individual put under investigation, who cannot consult the file prior it reaches the court.
Paradoxically, other persons, as the experts, who are neither magistrates, nor prosecutors, can verify the file. In this way, the information within the file is intentionally communicated to the media, so that the public opinion might be manipulated. Even though the European Court of Human Rights has repeatedly notified the local authorities that the persons under investigation have the right to consult their file prior reaching the court, the prosecutors ignored the notifications and developed all sorts of strategies aiming to break the rights of the litigants. Thus, the accused persons were questioned by the prosecutors at very early hours and very quickly, so that their attorneys would not be able to be present during the inquiry. Thus, the accused were forced to accept publicly appointed lawyers, who were approved by the police officers/magistrates. Apparently, the right to defense is not broken, but, practically, it is.

As regards this aspect, the Justice Minister from that period, Catalin Predoiu, issuedan emergency ordinance draft that stipulated that the investigation file would not besent directly to court, aiming thus to blur the investigation developed until that time.

VIII. Justice as a public service

People are not fully aware that Justice is a public service aiming to serve the litigant, that is paid from his own money, so that he has the right to ask for a quality service and for efficient verifications.
The auxiliary public servants within the Justice system and the gendarmes continue to be verbally and physically aggressive to the litigants and the lawyers, as shown in AMJ’s 2011 report, so that they were transformed from people who must defend the citizen into the magistrates’ bodyguards.
The contact with the magistrates is practically inexistent, after the judge in charge with taking over the litigants’ petitions was replaced with the court clerk, whose only job is to register the complaints and to answer some questions, according to the provisions of Law 544//2001 on the access to information of public interest.
Thus, the Justice system has created a filter whose purpose is to estrange the magistrate from the person under trial and from the administrative problems connected to the act of justice. Given that the legal activity is not transparent, as shown above, we consider that a “bridge” between the litigant and the magistrates is absolutely necessary.
Meanwhile, the magistrates’ fear of being in contract with the litigants and their lawyers is totally unjustified, because the act of justice means represents a process whose efficiency depends on the good collaboration between the parts – magistrates, lawyers, experts, litigants, court clerks, etc.
The lack of communication leads, most of the times, to confusions, delays and vices that could have been avoided if all the parts collaborated and applied certain procedures.
People still believe that a direct contact between litigants/lawyers and prosecutors/judges might be interpreted as an act of corruption. This opinion is the result of the magistrates’ modality of orchestrating the files.
Compared with the previous report, this paper confirms the support of the civil society as regards the corruption within Justice, by the explosion of criminal files, preventive arrests and conviction of judges, with most of them being part of the Court of Appeals and the High Court of Cassation and Justice.
The high number of files and the registrations made by the prosecutors are characteristic for this evolution.
The things happened in 2012 must be analyzed and understood through the political confrontations registered at midyear and the change in the political situation, as the new governing parties struggled to take over the Justice department and the secret services. However, the situation did not change for the litigants and the common citizens. The critics regarding the quality of the act of justice did not have too much effect, but they had an echo in the media and determined some disciplinary and criminal investigations.

IX. The unlawful character of the wiretapping during legal investigations

1. Interceptions during the criminal investigation files

Romania still has a law on national safety, which was enacted in 1991, (Law no.

51/1991) due to the riots from the 1990-1991 period, the miners’ bloody protests from Bucharest, the turmoil from Tg. Mures and the resurrection of the former communist intelligence structures.

At that moment, the authorities in Bucharest were officially negotiating a bilateral treaty with Moscow, according to which Romania would not join the NATO structures, but would remain a satellite of Russia.

The law on national safety allowed, and still allows, serious unjustified and illegal interferences in the private life of any person. Under the pretext of fighting against corruption – that is a failure due to the lack of correct investigations and the incapacity to punish the facts happened between December 1989 and June 1990 – many politicians managed to settle old scores with the persons who denounced them in a certain moment, by adopting bad, repressive and selectively-applied laws, practicing, thus, political police.

The civil society repeatedly showed that the provisions of Law no. 51/1991 seriously break the European Convention of Human Rights because they do not guarantee the fundamental rights of the citizen (stipulated by the Constitution) and because they give unlimited powers to some non-transparent and politicized structures. Thus, the lack of guarantees on respecting the human rights led to blackmails against some persons holding key-positions within the state apparatus and the Justice department

12.

The discussion intensified lately due to the high number of criminal investigation files and convictions based exclusively on wiretapping/phone interceptions. The prosecutors’ mandates for interceptions were based on the provisions of Law 51/1990 on national security. Thus, the conclusion is that members of security services and other affiliates penetrated all the state institutions.

The European Court of Human Rights emphasized these law violations when it convicted Romania for breaking art. 8 of the Convention that guarantees the right to private life – case of Rotaru vs. Romania, Dumitru Popescu vs. Romania, Maries,


12 http://www.cotidianul.ro/drumul-judecatorului-podea-de-la-securitate-la-trafic-de-influenta-205845/; http://www.bizlawyer.ro/stiri/salveazapdf/2662; http://www.cotidianul.ro/drumul-judecatorului-podea-de-la-securitate- la-trafic-de-influenta-205845/; http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia=20090605&pagina=1&articol=21756; http://adevarul.ro/news/eveniment/judecatorul-incercat-musamalizarea-doua-dosare-cnsas-denuntat-turnator-fost- coleg-1_50aca4e97c42d5a663877ede/index.html; http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5465636-topul-magistratilor- securisti-functie-3-ofiteri-26-turnatori-poveste-incredibila-aurel-sanda.html; http://www.ziare.com/oradea/articole/maria+gales+colaborator+securitate

Asociatia 21 Decembrie, Vlase and others vs. Romania. Then, the Court said law

51/1991 must be abrogated.13

After several attempts and legislative initiatives14 that did not respect the Court’s advices and that expanded the power of the secret services by allowing them to make their own investigations, Romania’s Parliament finally debates 15 this problem: the law on national safety.

Unfortunately, the political leaders and the heads of the Romanian legal system did not understand, yet, the importance of respecting and guaranteeing the human rights. They still remained connected to the communist perceptions and the evolution of the political class in the past 20 years, whose principles did not freshened up, but continued to be as they were before 1989.

Instead of conceiving a new law on national safety, based on European and North- Atlantic values, the local political class is trying to “superficially change” Law

51/1990, by changing its name from the “law on national safety” into the “law onnational security”,

As for the rest,

– The maximum period of an interception mandate for reasons of national safety remains at 6 months, with the possibility to extend it with another 3 months, successively, for an unlimited period of time, (given that UK – a country with high risk of terrorist attack – decided that an interception mandate for national security reasons has a duration of only 3 months, without the possibility of renewal)

There are no clear sanctions for the abuses committed by the persons involved – judges, prosecutors, authorities in charge with criminal pursuit, operative public servants – if the law provisions are not observed by there persons,
– The judges an the prosecutors must hold a ORNISS certificate if they try or investigate a file containing classified information,
– The persons involved in a file containing classified information still do not have access to the file and the evidences, so that they must build their defense blindly;
– The text of the law still uses general terms and undetermined subjects, which may arise abuses (as it happened before – for example: Romania’s many convictions in ECHR trials)16

13 In its Decision of May 24, 2011, ECHR says:

[…] 173. The Court noticed, in decision on Dumitru Popescu (no. 2), that, despite the amendments to the Code of criminal procedure, by law 281/2003 and 356/2006, the surveillance measures can still be ordered according to the procedure stipulated in article 13 of Law no 51/1991 that has not been abrogated until now (Dumitru Popescu (ni. 2), supra, § § 83-

84).1

14http://alege.digi24.ro/page_sinteze.php
15 http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/amendamentele-la-legea-sigurantei-nationale-schimba- mecanismul-interceptarilor-297615.html

16 Extract from decision Rotaru vs. Romania

In this case, the plaintiff invoked a breach of the right to respect a person’s private life, caused by the Romanian Intelligence Service SRI that held and used a file containing some pieces of

In this context, it is regrettable that the Commission for human rights is a law initiator in the Parliament and that we have the perception, and even the certitude, that we live in a police-state, with prosecutors, or former prosecutors, who are suspected of illegal affiliation to the secret services’ structure and who hold key-positions in the Justice system and the Executive apparatus.

2. Recording the data during the civil trials
ECHR’s repeated decisions to sanction Romania for the lack of guarantees in its legislation regarding the procedures on recording the persons during criminal files did not put an end to this procedure. Moreover, the procedure was borrowed to be used in the civil trials, too.
Law no. 247/2005 that stipulates the compulsoriness to record the court sessions was successively prorogated by the Romanian Government, the latest prorogation lasting from the summer of 2012 until the summer of 2013.
The invoked reason – not all the courthouses have the necessary devices and software programs to record the sessions, so that it would be a discrimination between the

information, most of them lasting from 1946-1948. An information referred to the period of his studies, back in 1937, (when he was 16), when he was member of a “legionary”-type movement, namely a paramilitary right-wing, nationalist and anti-Semite organization. This information, revealed in a letter at the end of 1990, sent by the Ministry of Interior, was declared inexact by the Bucharest Court of Appeals, in 1997. However, this information seems to have remained registered in SRI’s files, but without mentioning the court decision from 1997. Moreover, the plaintiff did not receive compensations or any indemnity for the taxes and expenses caused by the legal procedures he initiated at that time. A compensation action against SRI was rejected 1994. Apparently, the Romanian law does neither give the plaintiff the right to initiate a trial against SRI for holding private information about his private life, nor to reject the trueness of the information or require its destruction.

In this context, the Court in Strasbourg decided that art. 8, 13 and art. 6 paragraph 1 were violated. According to its jurisprudence (decision – Malone against UK of August 2, 1984, series A no. 82, page 36-38, paragraph 87-88; decision – Kruslin and Huuig against France of April 24, 1990, series A no. 176-A, page 24-25, paragraph. 36-37, and 176-B, page 56-

57, paragraph 35-36; decision – Halford against UK of June 25, 1997; Collection of decisions 1997-III, page 1017, paragraph 51; decision – Kopp against Switzerland of March 25, 1998, Collection of 1998-II, page 543, paragraph 75-76; and decision – Amann vs. Switzerland [GC] no. 27798/95, paragraph 61-62 and 77-81, ECHR 2000), the Court decides that the norms that allow the gathering, registration and storage , in secret files, of information regarding national security do not present a sufficient degree of predictability. Therefore, SRIs decision to hold and use information regarding the private life of my client were not “stipulated by the law, so that the provisions of article 8 are violated. Personally, I agree with these conclusions. Despite all these, I would like to add that I have serious doubts regarding the fact that breaking the plaintiffs rights would were useful for a good purpose, from the point of view of art. 8, paragraph 2. Moreover, I believe that restraining this right is not necessary in a democratic society. As regards the legal purpose, the Court usually admits the purpose is legitimate when the conditions stipulated in paragraph 2 of art. 8-11 are fulfilled. However, as it is a matter of national security, I say that at least one reasonable and real connection must exist between the measures taken by SRI and that affect the private life and the objective invoked by the officials, so that the purpose might be considered legitimate. From my point of view, the decision of arbitrarily keeping pieces of information about the private life of a person – with the purpose of ensuring the national security – is not good and raises serious problems and question marks.

litigants whose files are tried in a courthouse that can make record and the persons whose trials take place in a courtroom that does not have the possibility to record the trial.
According to the Ministry of Justice, the devices were bought, for some institutions, many times and they got old and useless meanwhile. In Bucharest, all the courthouses have recording devices.
The Bucharest Courthouse announced that all the civil trials would be recorded between September 10, 2012 and July 2013, as part of a PILOT- Program developed by the Ministry of Justice, in collaboration with the Bucharest Courthouse.
Given that the recordings are not available to the parts involved in the file, we have required the courthouse the number of the normative act that allows the court to make these recordings. The opinions of the Ministry of Justice and of the courthouse were different, so that we have received two types of answers 17:
-according to a pilot-program developed by the Ministry of Justice,
-according to the administrative decision of the courthouse’s management.
The magistrates presiding the court sessions refused the access of the parts to the recording file of the debates.
Ulterior, the Bucharest Courthouse posted some notifications on the doors of each courtroom, saying that the recordings are not available to either the parts or the lawyers.

17 From: tr-bucuresti-bdoc <tr-bucuresti-bdoc@just.ro> Subject: 1095L/BIRP/2012

Date: October 12, 2012 6:45:55 AM PDT

>

Following the petition sent to the Bucharest Courthouse, registered at the Public Relation Office under number

1095L/BIRP/05.10.2012, we notify you that the recording of court sessions do not have the character of those indicated by art. 231 paragraph 2 of the Code of civil procedure, republished the Romania’s Official Gazette no. 545/03.08.2012, but represent only an activity aiming to test the technical devices.

As communicated to you in the previous answers, sent under no. 1055L/BIRP/2012, 1072L/ BIRP/2012, and no.

1078/BIRP/2012, the Bucharest Courthouse develops a pilot session recording program aiming to implement the recording system in the future. Starting with September 10, 2012, at the initiative of the Justice Ministry, the Bucharest Courthouse started to test the equipment and the software.

The purpose of the pilot program is strictly to verify the recording program, from the technical point of view, in order to establish possible deficiencies, so that we might take all the necessary measures to fix them. Thus, we hope that the recording of the court session might be possible in all courthouses from Romania, in good conditions, starting with July

01, 2013.

All the details regarding the development of the above-mentioned pilot program are included in the contract sealed between the parts, with the Bucharest Courthouse having the role of pilot, so that you should address to the Ministry of Justice, headquartered in Bucharest, 17 Apolodor Street, district 5.

JUDGE LAURA ANDREI

PRESIDENT OF THE BUCHAREST COURTHOUSE

Given that there is no legal basis for making records and the accept of the parts and the lawyers does not exist, the recordings of the Bucharest Courthouse are illegal and break the ECHR Convention even more than the recordings from the criminal files (for which the prosecutors have a text of law that justifies their actions).
In 2012, these recordings were extended from the Bucharest Courthouse to all the courts in the capital city. However, the Bucharest Court of Appeals has recorded the court sessions even before, without giving any explanation regarding the reasons and the law draft allowing these recordings, refusing to say their purpose and refusing to allow the litigants to have access to them..18
There is no doubt that the magistrates know about the inexistence of a legal text allowing the courts to make recording of the sessions during civil trials. Moreover, no judge could believe that the administrative decision of a courthouse may replace a normative act, especially in this sensitive sector of activity, that seems to break the fundamental rights of the human beings.
Nevertheless, this did not prevent the Superior Council of Magistracy to (mis)inform the Abuses Committee within the Parliament that the recordings of the Bucharest Courthouse develop for “the good administration of the court activity”.19
The same things happen to the rest of the rooms within the courthouses that are under permanent video and audio surveillance. The respective recordings are not available to the public and cannot be consulted by the litigants in case of complaints regarding the facts happened within the court locations. Thus, the recordings are made without having the consent of the persons, who are not part of the institution, but are recorded step by step.
In 2012, AMJ drew up a survey regarding the practice of recordings and stenography within all the courthouses in Romania. The results showed that part of the courthouses hold recording devices, but the litigants’ requests to tape the court sessions are mostly rejected, because the magistrates consider that no legal document allows people to make recordings in courtrooms. However, some magistrates allow the litigants’ demands to record the debates, on reasons of fidelity and transparency. Meanwhile, the courthouses that do not hold recording equipments allow the stenography of the debates.
In Bucharest, the situation is rather particular because all the courts have recording devices. Meanwhile, all the courts in Bucharest are very uncooperative as regards this

18 Address 2/6719/10.05.2012 of the Bucharest Court of Appeals

19 Address of CSM 30209/1154/2012/18.12.2012: “the statement of the petitioner (AMJ) according to which the recordings are made without having the consent of the recorded persons is not justified, the parts and/or other recorded persons having no attributions, granted by the legal provisions of regulations referring to the authorization of audio-video recordings in the courtroom. […] The parts may ask the judges to try the file in secret session and are not allowed to ban the session recording”.

issue, rejecting the litigants’ requests to use the court’s recordings or to record the session with their own devices.
Moreover, the stenography requests are also denied, the court’s arguments being the lack of authorized personnel for this action.
The result is a huge lack of transparency within the courthouses that are against any modality by which the act of justice and the accuracy of the trials might be verified.
The litigants reported many times that the recordings within the trials are not real, but their arguments were not found in the session’s closure-minutes, or the magistrate refused to record certain things.
As the closure-minute is the only evidence taken into account by a superior court during another trial that analyses the conclusions of a lower court, it is obvious that the recording – with technical means – is a necessity and a guarantee for an equitable trial.
Meanwhile, the opposition of the courthouses and of the Superior Council of Magistracy regarding this issue can lead only to additional suspicions regarding the correctness and the impartiality of the magistrates.
During 2012 and following AMJ’s initiative, CSM’s Committee 1 required the Justice Ministry to consider changing the legislation on recordings, by giving the parts the possibility to record the sessions with their own devices and to make the recordings available to the court, afterwards. The request received no answer so far.

20

The Committee 1 included Mona Maria Pivniceru, as member of CSM.
Ulterior, when Mrs. Pivniceru became Minister of Justice, she assumed the answers given by the Ministry until that moment, answers that were trying to justify the illegal recordings made by the Bucharest Courthouse. 21

X. Independency of Justice

20 According to the minute of Committee no. 1, referring to the recording of court sessions during civil trials, the Committee decided the following: „to send an address to the Justice Ministry so that the institution might take into consideration the NGO’s availability in providing the courthouses the material means necessary to record the civil court sessions and send an answer in this respect to the Association for justice monitoring”- no answer was received from the Justice Ministry until now.

21 Address no.101557/16.11.2012: “in order to observe the litigants’ rights and liberties, the Bucharest Courthouse took a

series of measures, as: to post on each door of the Bucharest Courthouse some notices aiming to inform the litigants about this measure and to notify them that the recordings are not available to the parts; at the beginning of the session, the president of the panel of judges announces the parts about this measure ; the recordings are not attached to the closure-minute and are not made public; the recordings are made exclusively for testing the program from the technical point of view and will not be stored, but will be destroyed afterwards. […] We specify that the pilot program corresponds to the constitutional and conventional exigencies referring to the protection of the individual’s private life” .

The Justice’s independent character is established by the Constitution. The independence of Justice refers especially to its report with the other state powers – Legislative and Executive.
Unfortunately, the interference of the legislative and executive powers in the Justice system was accentuated in the past years. Both the Parliament and the Government issued some normative acts aiming to block either the execution of court decisions or the access to justice of certain categories of persons. 22
Besides these external intrusions, the independency of Justice is also affected by some internal mechanisms: directly, by consultations between the magistrates and the courts’ leadership, or through the High Court of Cassation and Justice ; or indirectly, though opinion-makers existing among the magistrates, who are connected to political parties or secret services.
As regards the first category, we noticed that regular meetings are organized within the courthouses, to discuss the solutions given in a certain category of trials and to decide a common solution to be adopted by all the panel of judges, in order to eliminate conflicts.
These meetings are sometimes justified by the necessity to find a unitary practice within the courthouses, so that the litigants might not have different solutions to identical causes.
However, we noticed that the solutions adopted during these meetings are dictated by the leadership of the courthouses, on political reasons.
In consequence, we noticed that after these types of meetings, all the courts change their jurisprudence and adopt a jurisprudence according to the conclusions of the meetings.
As regards the High Court of Cassation and Justice, despite the fact that the Romanian law system does not have the rule of the legal precedent – in other words each court decision is valid and has effect immediately after being pronounced – the High Court of Cassation and Justice has the possibility to solve a controversial problem as regards the application of law in courthouses. Controversies on this issue led to contradictory solutions. 23

22 the case of the owners who lost their possessions during the communist regime, the case of the FNI investors, the case of executions against the State, etc

23 Art. 329 Code of civil Procedure. – “In order to ensure the unilateral interpretation and pplication of the law by all

courthouses countrywide, the general attorney in the Prosecutors’ Office within the High Court of Cassation and Justice, ex officio or at the demand of the Justice Minister, the leading college of the High Court of Cassation and Justice, the leading colleges of the courts of appeals and the Ombudsman have the duty to ask the High Court of Cassation and Justice to pronounce over law problems that were solved in a different manner by the courts.”.

In this case, the General Prosecutors’ Office, the Justice Ministry, the leadership of the Courts of Appeals and of the Court of Cassation and Justice, and the Ombudsman have the right to ask the High Court of Cassation and Justice to present the right interpretation of the law. The decision pronounced in this case by the Court of Cassation and Justice is obligatory for all the courthouses in Romania and is afterwards published in Romania’s Official Gazette.
Considered to be a way of unifying the “interpretation of the law”, this became a modality of unifying the solutions given by the courthouses.
Thus, in most of the situations, this decision was used to unify the practices of all courthouses in Romania, in a certain controversial problem.
The same thing happened in the case of the litigations regarding the nationalized dwellings, when the successive and restrictive modification – that affected the persons deprives of their assets – was doubled by decisions given in the interest of the law, which was even more restrictive. Practically, the court decisions blocked the deprived persons of their right to Justice .24
If the appeal was tried by the Plenum of the Court of Cassation until 2010, it is now tried by a number of 25 judges.
The second way of interference is more used in specific cases, when the results of the trial should meet the interest of the political class or other groups of interest within difference spheres of influence.
In this situation, the intrusion is doubled by the manipulation of the IT system, so that the files would be tried by the persons who can guarantee the desired results. Thus, we might say that each court or prosecutors’ office has a nucleus of receptive magistrates.
The phenomenon is privileged, as shown above, by the lack of some procedural guarantees that might ensure a fair trial for the litigant.
Thus, the legal provisions regarding the possibility to reject a panel of judges are totally inefficient, being a usual practice in courthouse, as the rejection reasons are not investigated. The risks for the rejected cases to not be tried by independent judges are argued by the provisions of the Regulation on organizing the courthouses that stipulates derogatory rules for random distribution of files in case of rejection. The file will be, thus, tried by the panel of judges which follows the one rejected by the litigants. This thing allowed the management of the courthouses to arrange panels of judges “in cascade”, relying on a total lack of transparency as regards the appointment and the structure of the panel of judges.

24 Decision in the interest of Law 33/2008 ICCJ, Decision 27/14.11.2011 ICCJ

AMJ made some investigations to find out the criteria used in setting up the panels of judges and their structure, but received no answer, the argument being that the information is not public.
The influence of the secret services over the magistrates should be taken into consideration in this case. A high number of judges are affiliated to different state institutions though spouses or relatives. According to the provisions of Law
303/2004, a high number of magistrates have wives/husbands or relatives who are employed, or were employed, in the central of decentralized institutions or in some intelligence structures. According to the situations practiced in Romania, an employee of the secret services or of the local or foreign intelligence services may be officially registered as a employee of the Ministry of Foreign Affairs (for the abroad collaborators) or of the Ministry of National Defense, or the Ministry of Interior, or due structures (for the local collaborators).
In some cases, these persons appear as pensioners, as people retied from these structures, so that they could have a pension and be able to keep their cover.
We relieve that the independence of the magistrates and of the legal system, in general, may be doubted, due to the high number of magistrate who have connections with different state-run structures, though spouses or relatives.
Moreover, we have to say that several magistrates are directly affiliated to intelligence services, according to the public statement of SRI’s director, which was made in the Parliament.

XI. Impartiality in the Justice system

The impartiality of the magistrate – a principle stipulated by the Constitution before initiating the text regarding the independence of Justice (art. 124 paragraph 3) – is a sensitive subject of discussion because it is connected to the subjective side of the act of justice, to the way in which the court judges formulate their opinion about the case they try.
The notion of impartiality of a judge is not equivalent with one regarding the independency of justice. The impartiality is above independence. A judge may be independent, but he cannot be impartial. Impartiality is the capacity of a magistrate to put aside emotions, preoccupations, animosity, sympathies when he enters a courtroom, so that he might be capable to judge a situation according to the circumstances presented by the file.
As the act of justice degrades by itself, more and more magistrates abuse of their statute and of their powers. The professional corpus of judges and the Superior Council of Magistracy want to create a legislative frame that would avoid ensuring the impartiality of the judges by making pressures for enforcing the legal provisions, for recording the trials, for giving a secret character to the magistrates’ professional files. The magistrates do not want to make their professional CVs public, even
though AMJ has repeatedly required the magistrates to publish their CVs on an European website for judges, so that the litigants and their lawyers would discover the incompatibility cases.
The problem of magistrates’ impartiality is connected to the problem of transparency within the Justice system.

XII. Responsibility of the magistrates

The magistrates should be the first ones to require responsibility from the judges, because this might be the best solution to eradicate a corrupt and critical system.
Romania currently has, at least theoretically, a system of making the judges act more responsible. However, the system is totally inefficient, according to CSMs’ Reports.
The malfunctions within the Legal Inspection department and the Ministry of Justice carry a great guilt in this situation, because these institutions do not try to solve the system’s problems ; they make reports and reject any notifications and critics.
Any attempt to promote a normative act that would create an efficient system for making the magistrates act more responsibly was rejected by the judges and their representatives, including CSM, the discussions being very sterile and involving only the judges and the legislative/executive powers, without involving the civil society and without making any serious investigation on this aspect. 25
The current system is inefficient and does not make judges act more responsible during trials. The system is stuck on subjective notions as serious neglect or bad faith, so that it is impossible to establish a valid general frame or some conditions that might be applied in all the court cases. Meanwhile, letting the interpretation of the law and the trials’ investigation to the latitude of other magistrates – as the prosecutors or the personnel within the Judiciary Inspection department – diminishes or even annuls the law provisions on assuming the responsibility.
The most common argument of the persons who are against setting up an efficient system that could make magistrates act more responsibly is that such a measure would affect their independence. But the independence is not conditioned by the lack of responsibility, but it the result and the cause of a coherent system..
The lack of responsibility among magistrates allowed them to make contradictory decisions.

25 http://facias.org/?p=1713 sau http://www.juridice.ro/235769/despre-legea-raspunderii-magistratilor.html sau http://cristidanilet.wordpress.com/2012/12/17/raspuns-la-solicitarea-facias-privind-legea-raspunderii-magistratilor/ si http://www.mediafax.ro/main-story/legea-raspunderii-magistratilor-cea-mai-mare-victorie-a-ministrului-justitiei-

9141268

XIII. The MCV Report – Mechanism of cooperation and verification 26

a) It is necessary for the European Commission to monitor Romania
Setup when Romania joined the European Union, in January 2007, the Mechanism of cooperation and verification exists even now. It deals with the realities from the Romanian society and it shows the progresses that must be made by the justice system, especially as regards the corruption and the organized crime. The European Commission draws up periodic Reports that evaluate the state of the Justice system and makes recommendations.
The mechanism was criticized in Romania, especially in the past years, because it was considered abusive, arbitrary and with grounds, given that it represented the main argument for taking measures within the EU in several domains, including Justice.
However, it represented a real internal pressure, as it was used to put the bases of several administrative reforms in the Justice system, to set up some institutions specialized in fighting against corruption – as the National Anticorruption Department and the National Agency for Integrity – or to reform the positions in the Superior Council of Magistracy.
Unfortunately, all these institutions and mechanisms – meant to be new-created institutions whose purpose was to respect the European and democratic values and to consolidate the Rule of law – were perverted, while their purpose was distorted.
Thus, institutions as the Superior Council of Magistracy, that had to guarantee the independence of the magistrates, were transformed into the main adversary of any measure able to make the legal system more transparent and responsible.
All these institutions were progressively and successively transformed in instruments used in political battles. This aspect was included in the MCV reports that criticized the lack of real reform, the involvement of the political parties into the Justice system and the lack of real progresses in the fight against corruption in Romania.
The opposition of the political class and of the magistrates to the conclusions of the MCV report show that the existence of a monitoring report over the justice system had a slightly discomforting effect.
At the Commission’s request, some mechanisms were set up to transform the justice system into a more transparent one. These mechanisms were financed, partially or totally, from European funds, as the Ecris program that is used to randomly distribute the trials, or the program used to record the court sessions. However, these

26 http://ec.europa.eu/cvm/progress_reports_en.htm#twelfth

mechanisms were put into practice in a bad manner, so that they did not achieve their purpose.
b) The reality of the MCV conclusions
Even though the conclusions of the MCV report are mainly correct, they have a character of generality. Moreover, the main deficiency of the report is its organizational perspective as regards the Justice system. The cause of this problem is the absence of some rapporteurs in the Romanian legal system27 , who might present the image of the local legal system from the point of view of a beneficiary of legal services. Even though the report mentions the “practitioners”, it does not make precise references , while its conclusions show the lack of contacts with politicians.
The MCV reports presents the deficiencies of the legal system that are caused by administrative malfunctions, by poor material and human resources and by a very bad management of the existing ones.
In consequence, the solution that the Committee is proposing and sustaining are the infusion of European and local capital into the legal system and the enactment of some normative acts aiming to guarantee the magistrates’ financial and administrative independency and to ensure the predictability of the act of justice. The last aspect may be achieved though unifying the judges’ practices and through making the court decisions more transparent.
The MCV report ignores the fact that the legal system’s deficiencies are not caused by the lack of a normative act, the poor financing, CSM’s lack of attributions, or the insufficient number of magistrates, but by the improper application of the law and the magistrate’s lack of responsibility for his legal decisions.
The European Commission preferred to promote the reform in Justice by focusing on the tangible part of the legal system – the material endowment and the crowded character of the courthouses – because it can be repaired with few efforts and in a very short time.
The time proved that the problems within the Justice system have a human cause, of understanding and of assuming the principles of the Rule of law. As long as these principles are not assumed and assimilated by the magistrates – regardless of the funds and the normative acts enacted to regulate the legal system – the law will continue to be wrongly applied and the legal system will continue to be an instrument, instead of being an independent power.
c) What was not written in the MCV Report ?

27 “the reforms brought by the Small reform law have been well received by practitioners” (page 7 Report)

The MCV report recommends Romania the followings:
To take measures to unify the legal practices by increasing the role of the High Court of Cassation and Justice;
To take measures to guarantee the magistrates’ independence; To transform CSM into an independent and efficient institution; The judiciary inspection must be effective;
To make the legal system more transparent by making all the court decisions public, regardless of the courthouse;
To take measures and enforce the Codes;
To relieve the superior high courts by reforming the civil and penal procedures.
However, the report does not mention its recommendations referring to the modality of making the magistrates be more responsible in the decisions they make, to increasing the role of the participants in the trial, or to improving the legal system.
The high number of penal and disciplinary investigations among magistrates that were registered during 2012 confirmed the opinion of the civil society, respectively the existence of corruption in courthouses and the high influence of the political class over the justice system.
Moreover, the arrests and the penal investigations involving magistrates within the High Court of Cassation and Justice and the legal system prove, one more, the tight connection between the political events and the position of the legal system. Once changing the report of forces in the Parliament and the Government, some fundamental institutions, as the Constitutional Court, the Ombudsman, the High Court of Cassation and Justice, the Superior Council of Magistracy, the General Prosecutors’ Office, the National Anticorruption Department and the Agency for National Integrity were attacked by the political forces in order to take advantage of them.
A similar phenomenon took place when the Presidency was taken over by the current President, Traian Basescu, and when PDL and PNL became the majority parties in the Parliament and the Government, back in 2004.
Another similar event was the moment of deciding the main positions in the General Prosecutors’ Office, the National Anticorruption Department, the Constitutional Court and the High Court of Cassation and Justice.
These actions were doubled by others aiming to take over the leadership of the secret services.
All thee actions prove that the events recorded in the summer of 2012 are not necessarily a new and concerning phenomenon and that the institutions and the
guarantees of the Rule of law were not necessarily threatened at that particular time, in Romania.
The political struggles from 2012 were visible only because they happened in a short period of time, given the parliamentary elections from last December, so that they caught the attention of the European institutions.
The aspects presented in the present Report are of high interest only if they affected the Justice system or, more exactly, if they revealed the hidden aspects of the civil society from within the Justice system: corruption cases, political partnerships between magistrates, involvement of the political class into the legal system.
This proved the tight connection between the political power and the legal power and raised a question mark regarding the independency of the Justice system.
Ignoring these aspects in the MCV Report is equivalent with trying to find some palliative drugs, given that the source of malfunctions within the Justice system remains intact.
Another aspect that is not discussed in the MCV report is the incompatibility of the magistrates.
The independency of the magistrates is connected to the setup of a system of incompatibilities that would guarantee that the legal system is not influenced by some groups of interest or political parties.
The provisions of the current legislation are not satisfactory as regards both the incompatibility and the sanctions given in case the incompatibility rules are broken.
Even though the report generally presents the necessity of setting up some guarantees as regards the independence of judges, some more profound issues should be discussed, as the report between the magistrates and the other state powers and the hypothesis that the political class might interfere in the legal system.
Meanwhile, the independency of the magistrates and these guarantees are very important aspects for the litigants and the quality of the act of justice. Surprisingly, these aspects are omitted in the report.
Even though the authorities show a high interest in the Codes and their enforcement, these Codes do not include the guarantees regarding the independence of Justice, and the situations of incompatibility, even though they are supplemented with a new case

28 – those of the suspicions related to the magistrate’s impartiality – this case is totally

28 Art.42 NCC: “The judge is also incompatible […] when there are other elements that lead to doubts regarding his impartiality”

inefficient because the files are still tried by the successive panel of judges in case the first panel is rejected by the litigants ; this allows the court’s leaders to establish the order of the panel of judges. The new Code of civil procedure stipulates that the rejected magistrate/magistrates continues/continue to try the file, the only delayed procedure being the one of pronouncing the final decision, compared with the situation in which the magistrate/magistrates abstains/abstain, when the trial is suspended until solving the abstention request 29. There is no logical or juridical explanation that might justify such a differentiated treatment between the two cases, especially that the main basic principle of court rejection is to ensure the litigant the guarantee that he would have a fair trial. The request on rejecting the panel of judges is the clue that at least one of the parts does not consider the magistrate/magistrates presents/present any guarantee of offering a fair trial.
Making a difference between the two cases shows, from the beginning, that the rejection demands start from the premises of inapplicability, given that the most important moments of the procedures – the rules of evidence and the debates – take place in front of a rejected magistrate, who is in conflict with the litigants.
The solution in this case, that is not presented in the Commission’s report, is unfortunate, representing a step back from the old Code of civil procedure that stipulated that a rejected magistrate can no longer involve in the respective trial until the rejection demand is solved.
The Commission acts, thus, in the disadvantage of the trial’s quality and the guarantees that are required by the Committee itself. Thus, due to the current practices, it is obvious that the legal authorities should have created an efficient mechanism able to guarantee the litigant a fair trial. This aspect should have been the most important one, because the Justice system is not an usual apparatus, but a service created to help the litigant.
XIV. Romania’s sovereignty in connection to the new European and global realities, from the perspective of the Justice system
Both the MCV report and the public statements of some states within the European Union and the United States of America require measures aiming to ensure the independency of Justice and to fight against corruption.
If the European Union’s message referred specifically to these two requests, omitting to make interventions and declarations referring to certain cases, the USA had a more deep involvement, as it interfered regarding some specific situations that affected, directly or indirectly, the interest of the American people living n Romania.

29 Art.49 NCC: “drawing up a rejection request does not suspend the trial. However, the final court decision in the file cannot be given until the rejection request is solved”.

Thus, we consider that the position expressed by the United States’ representatives regarding the necessity of an independent Justice is in contradiction with the statements and the actions made by them in court cases that received no sentence, yet
. 30
XV. The civil society and the civic spirit
The intervention of the European institutions in the Romanian legislation would not be necessary if the local civil society was more active in the public life. Unfortunately, as regards the Justice system, the Romanian civil society managed to take attitude only in tangible issues, respectively the cases of high corruption and those that proved the magistrates’ flagrant lack of independency, as happened in the summer of 2012 with some members of the Constitutional Court.
The litigants’ dissatisfactions regarding the court’s activity, in general, the professional abilities of the magistrates and their lack of impartiality in the cases that are not made public by the media, remain just some simple individual discontents.
The Romanian society pays now the tribute for the 50 years of apathy registered before 1989 and the lack of an elementary civil education, whose effect is not recognizing the most elementary rights of a citizen in a democratic state.
The only efficient mechanism that might regulate these malfunctions in a democratic society – the people’s will expressed in public – is inactive or controlled.
The European institutions are trying to replace this inactivity though reports, as the MCV Report, or though sanctions given at European level – suspension of EU funds, refusal to accept Romania in the Shengen space, etc.
However, these mechanisms cannot function forever, because the healing of a people must come from inside it.
This is the purpose of the present report!

30 The intervention of the US Ambassador, Mr. Mark Gitenstein, regarding the case of Romgaz, when he publicly criticized the General Assemblys decisions, that were, meanwhile, subject to a court trial ; or the public position taken by the US Ambassador regarding Proprietatea Fund, when he manifested his unconditional support for Franklin Templeton Investment Management – an US company appealed in court by some of the Funds shareholders – to become the funds administrator ; the Ambassadors campaign regarding the energy companies, when the Romanian State was required to urgently privatize or give up the merger of some state-run power companies, even though part of the procedures were subject to a trial; the Bechtel case in which the US Ambassador made some public statements requiring the state to urgently pay the debts towards the US company, saying that some expropriation trials are the cause of the excessive delays. The US Ambassadors discontent led immediately to changing the local legislation, eliminating the precursory character of the compensations with breaking the constitutional provisions and the regulations of the European Convention of Human Rights.

realizat de AMJ impreuna cu Agentia de monitorizare a presei – active watch

Introducere

I.  Aspecte preliminare

II. Transparența în Justiție
a. Informațiile publice privind magistrații
b. Pronunțarea în ședință publică

III. Repartizarea aleatorie a cauzelor

IV. Repartizarea aleatorie și dreptul la un proces echitabil

V. Consiliul Superior al Magistraturii – Organism de control sau sindicat profesional?

a. Raporturile dintre CSM și Justițiabili
b. Raporturile dintre CSM și celelalte instituții publice

VI. Raporturile justițiabililor cu Ministerul Justiției

VII. Raporturile justițiabililor cu Parchetele și cu organele de cercetare penală

VIII. Justiția ca serviciu public

IX. Caracterul nelegal al înregistrărilor din cadrul procedurilor judiciare

a. Înregistrările în cadrul dosarelor de cercetare penală
b. Înregistrările în cursul proceselor civile

X.  Independența Justiției

XI. Imparțialitatea Justiției

XII. Răspunderea magistraților

XIII.    Raportul MCV – Mecanismul de cooperare și verificare

a. Necesitatea monitorizării României de către Comisia Europeană
b. Realitatea concluziilor MCV
c. Ce nu s-a scris in Raportul MCV

XIV. Suveranitatea României în raport de noile realități europene și globale din perspectiva Justiției

XV.  Societatea civilă și manifestarea spiritului civic

Introducere

“Asociația pentru Monitorizarea Justiției” s-a născut ca urmare firească a nevoii de concentrare și analiză a unui sistem care are un rol hotărâtor în viața socială și politică a României și care reușește să scape înțelesului multora, pe de o parte, datorită caracterului extrem de tehnic al subiectelor, precum și datorită birocrației excesive și, de cele mai multe ori, intenționat creată, pentru a nu mai fi observat acul în carul cu fân.

“Asociația pentru Monitorizarea Justiției” (AMJ) este un demers comun al mai multor avocați și persoane din societatea civilă care își propun să transparentizeze și să critice într-un mod constructiv sistemul judiciar din România, supunând atenției opiniei publice și societății civile în general, mecanisme absconse și tehnici legislative și judiciare discutabile sub aspectul corectitudinii.

Încercăm astfel să trimitem impulsuri spre o societate civilă imobilă, a cărei pasivitate stimulează fenomenul corupției și să o determinăm să reacționeze atunci când cele mai elementare valori ale unei societăți democratice sunt amenințate, așa cum se întamplă în prezent.

Chemăm societatea civilă să reacționeze împotriva unui sistem închistat, corupt, birocratic și obedient și sperăm ca demersului nostru să se alăture cât mai mulți nemulțumiți, pentru că doar prin critică se poate naște ceva mai bun.

I. Aspecte preliminare

Metodologie raport

În elaborarea acestui raport am folosit atât constatările făcute în urma demersurilor asociației, cât și aspectele semnalate de membrii săi și de terți. Dat fiind calitatea de avocați a asociaților, multe din concluziile raportului sunt născute în urma experiențelor proprii în sălile de judecată și în raporturile pe care le avem zilnic cu administrația Justiției, ca și din experiențele colegilor avocați. Aceste experiențe însă, prin gradul de repetiție și raportat la opinia generală a profundei disfuncționalități a Justiției, au caracter de generalitate iar raportul este rezultatul percepției interne a actului de justiție și de administrare a Justiției, motiv pentru care l-am numit “Raport intern”.

Monitorizarea instituțiilor la care facem referire în raport s-a realizat din perspectiva respectării drepturilor si libertăților fundamentale și a obligațiilor asumate de România prin tratatele internaționale și convențiilor la care este parte.

Spre deosebire de Raportul pe 2011, cand Asociația, înființată în cursul anului 2012, nu a a avut timpul necesar pentru a putea să realizeze foarte multe studii, cercetări și sondaje, în anul 2012 Asociația a desfășurat cercetări pe întregul teritoriu al țării, atât la nivel administrativ – instituțional, cât și la nivelul instanțelor de judecată, cu privire la aspectele considerate de interes atât din perspectiva administrării justiției, cât și a actului de justiție propriu-zis.

În demersurile sale, AMJ a beneficiat de sprijinul altor Asociații și voluntari, cărora le mulțumim pentru disponibilitatea și interesul arătate. Totodată, Asociația a fost mai prezentă în mass-media decât în anul precedent, în încercarea de a disemina cât mai larg mesajul și rezultatul cercetărilor sale.

Raportul este redactat la persoana I plural, pentru ușurința lecturării.

Modalitatea de transmitere a solicitărilor a fost diferită, în funcție de fiecare adresant, de necesitatea răspunsului, de viteza de reacție a adresantului unei anumit tip de cereri.     S-au făcut cereri în scris și verbal, cele în scris fiind comunicate direct la registratură, prin poștă, prin fax sau prin email. În cazul în care nu s-a primit nici un răspuns în termenul legal sau răspunsul a fost incomplet sau neconcludent, am revenit solicitându-le un răspuns complet sau noi precizări.

S-au formulat cereri instanțelor din întreaga țară, ca și Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dată fiind importața și încărcătura instanțelor din București raportat la restul țării, ca și sediul asociației, se poate constata o pondere mai mare a cercetării realizate la nivelul  acestuia .

Reacția adresanților

Din reacția adresanților, din răspunsurile sau lipsa răspunsurilor, am putut trage următoarele concluzii în ce privește poziționarea instituțiilor judiciare și conexe față de legea informațiilor publice:

a)    față de anul 2011, instituțiile judiciare din România ca și autoritățile administrative și instituționale au început să se obișnuiască cu solicitările de informații publice;
b)    chiar dacă în unele instanțe, reacția la solicitările de informații publice nu mai are același grad de adversitate, se poate observa o adaptare la noile condiții prin crearea unor proceduri greoaie pentru descurajarea adresantului sau prin răspunsuri care nu dau în realitate informația solicitată, sau dau informații trunchiate, confuze sau false;
c)    alte instante, și-au menținut poziția de respingere totală a cererilor de informații publice, între acestea un loc de frunte ocupând Judecătoria Sectorului 3 București și Judecătoria Sector 1 București cu refuz total de comunicare a răspunsurilor la cererile de informații publice;
d)    răspunsurile primite diferă calitativ și cantitativ în funcție de profilul persoanei care a solicitat informația – mass-media, justițiabil, avocat, altă instituție;
e)    se încearcă găsirea unor derogări de la textele legale, sau se fac interpretări ale acestora care să poată justifica un eventual refuz de furnizare a informațiilor publice solicitate;
f)    în ceea ce privește corecta aplicare a Legii 544/2001, nu există nici un fel de mecanism de control administrativ, atât Ministerul Justiției, cât și Consiliul Superior al Magistraturii sau instanțele superioare declinându-și orice competență și autoritate de control și gestionare, și refuzând orice implicare, fie și prin obținerea în nume propriu de la autoritățile subordonate administrativ.

Tipurile de răspuns primite:

S-au primit următoarele tipuri de răspuns:

a)    refuz, afirmându-se concis că informația solicitată nu este publică;
b)    informații incomplete, fără a se justifica caracterul incomplet al răspunsului;
c)    informații incomplete, “justificate” prin caracterul nepublic al unor informații.

Lipsă de omogenitate în răspunsuri privind aceleași tipuri de întrebări:

Când au fost solicitate hotărâri judecătorești în care solicitantul nu era parte, instanțele de judecată au avut următoarele tipuri de răspunsuri:

a)    au fost refuzate informațiile, invocându-se faptul că solicitantul nu este parte în dosar ;
b)    au fost comunicate informațiile după ce au fost anonimizate numele părților sau al judecatorilor.

Observație 1
Cel mai mare grad de opacitate cu răspunsuri preponderent refuzate a fost întâlnit în urmatoarele două situații:
–    când au fost solicitate hotărârile administrative ale instanțelor sau informații referitoare la acestea ,
–    informații cu privire la traseul porofesional al magistraților .

Observație 2

Când au fost solicitate informații în legătură cu repartizarea aleatorie a dosarelor sau cu modalitatea de numire sau schimbare a componenței completelor de judecată sau cu deciziile Colegiilor de conducere ale instanțelor, au fost refuzate informațiile solicitate, fără nici o excepție, considerându-se astfel de informații ca nefiind publice, în ciuda prevederilor Regulamentului de ordine interioară al instanțelor modificat la propunerea Comisiei 1 CSM, în urma demersurilor realizate de AMJ .

Față de raportul AMJ pe anul 2011, în anul 2012 s-au urmărit în continuare aspectele avute în vedere în anul anterior, la care s-au adaugat problematici noi, născute fie în 2012, fie cu privire la care am fost sesizați în anul 2012. În acest sens, vor fi avute în vedere atât problemele identificate în Raportul pe anul 2011, cât și cele observate ulterior.

Cu privire la declarațiile pe care magistrații sunt obligați să le dea potrivit Legii 303/2004 (de avere, de interese și potrivit art.5 alin.3) și care nu se regăsesc pe website-ul Consiliului Superior al Magistraturii, în urma demersurilor făcute pe lângă CSM, acesta a comunicat în copie aceste declarații, recunoscând că ele nu sunt încărcate pe site.

Prin lipsa acestor declaratii de pe website, se blochează sau se îngreuneaza practic accesul la informatiile publice al căror acces ar trebui sa fie foarte facil.

II.    Transparența în Justiție

a) Informațiile publice privind magistrații

Potrivit art.1 din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public: “Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituția României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României”.

O problemă esențială pentru un Stat de drept este existența unei Justiții funcționale, iar prin funcțională trebuie să se înțeleagă o Justiție corectă, independentă și imparțială.
Garanția pentru aceasta este corectitudinea, independența și imparțalitatea magistraților.

Justițiabilii nu trebuie să aibă nici o suspiciune în ce privește caracterul corect al judecății sau independența și imparțialitatea judecătorilor. Orice suspiciune duce la încălcarea garanțiilor procesuale necesare într-un stat de drept.

Publicarea informațiilor privind activitatea profesională a magistraților este o modalitate prin care societatea civilă controlează existența unor astfel de garanții și sancționează lipsa lor.

Este necesar un spectru cât mai mare al informațiilor care să fie publice, astfel incât justițiabilul să aibă o imagine reală și completă a magistratului care judecă.
Informațiile legate de magistrați se regăsesc în dosarul său profesional sau în declarațiile pe care aceștia sunt obligați să le dea potrivit Legii 303/2004.

Problema legată de dosarele profesionale ale magistraților rămâne un subiect extrem de sensibil, datele din aceste dosare fiind considerate strict confidențiale, fără a se face nicio distincție în ce privește categoria de informații care se regăsesc în acestea.

Chiar și după ce, în urma Raportului AMJ pe 2011, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut o minimă concesie în sensul modificării Regulamentului de organizare al instanțelor judecătorești, prin prevederea obligativității publicării pe site-urile instanțelor de judecată a CV-urilor profesionale ale fiecărui magistrat, aceasta reglementare a fost cel mai adesea încălcată, CV-urile neregăsindu-se pe site-urile majorității instanțelor  .

b) Pronuntarea în ședință publică

În instanțele civile din România, s-a generalizat fenomenul lipsei publicității pronunțării hotărârilor judecătorești.

Cu privire la acest aspect, am solicitat lămuriri atât conducerilor instanțelor cât și Consiliului Superior al Magistraturii, dat fiind că este atât o problemă de aplicare a principiului publicității ședinței de judecată și a dispozițiilor legale din Codul de procedură civilă, cât și de natură organizatorică.

Solicitărilor noastre li s-a răspuns (de catre Curtea de Apel Bucuresti sau Consiliul Superior al Magistraturii) fie prin invocarea unei imposibilități obiective de aplicare a legii, din cauza lipsei de săli libere în instanțe, lipsă a spațiului care ar face, deci,  imposibilă respectarea dispozitiilor legale de către magistrați, fie prin invocarea căderii în desuetudine a dispozițiilor legale însele, considerîndu-se că sistemul Ecris ar suplini norma prevazută de Codul de procedură civilă .

Publicitatea ședinței de judecată este una din garanțiile respectării principiului legalitătii judecății, este elementul care transformă un proces arbitrar al cărui singur cenzor este magistratul, într-unul în care respectarea și aplicarea Normei pot fi constatate de către oricine dorește, deci de către societatea civilă.

Pronunțarea în ședință publică a hotărârii este elementul care încununează procesul și este normal să fie adus la cunoștința părților și a oricărui membru al societății printr-o pronunțare solemnă, în public. În ciuda faptului că pronunțările nu se fac public, hotărârile judecătorești poartă, invariabil, mențiunea: “pronunțată în ședință publică”.

Înscrierea unui neadevăr într-o hotărâre judecătorească și, mai ales, asumarea acestui fals de cvasi totalitatea magistraților este un aspect care ar trebui să îngrijoreze societatea civilă, mai ales deoarece denotă o sfidare a legii de către chiar cel care este chemat să aplice legea altora.

Când a fost solicitată instanțelor de judecată sa rectifice mențiunea < pronunțării în ședință publică > din hotărâri, ca fiind o eroare materială în lipsa unei veritabile pronunțări în ședință publică, cererile au fost respinse considerându-se că nu există o procedură prin care o astfel de eroare să fie rectificată sau că pronunțarea în ședință publică este desuetă, chiar dacă prevazută de lege.

Legea națională – Codul de procedură civilă al României – prevede că hotărârile se pronunță în ședință publică. Astfel, nerespectarea legii naționale de către un judecător care nu pronunță hotărârea în ședința publică, nu poate fi acoperita de hotărârea din cauza Băcanu vs România.

III. Repartizarea aleatorie a cauzelor

O alta garanție a unui proces echitabil este existența unui mecanism transparent de repartizare aleatorie a cauzelor la momentul înregistrării acestora la fiecare instanță.

Acest principiu a fost transpus în Legea 303/2004. În acest scop, Ministerul Justiției a achiziționat servicii informatice care s-au concretizat într-un program numit “Ecris”, implementat la nivel național și care permite atât stocarea, cât și operarea datelor introduse de către personalul auxiliar din cadrul instanțelor de judecată.

Cu toate că acest sistem a fost conceput tocmai pentru transparentizarea procesului de repartizare a cauzelor și pentru a nu mai exista posibilitatea predeterminării magistratului care judecă un anumit dosar, scopul urmărit nu a fost practic atins, deoarece personalul auxiliar și magistrații au găsit modalități prin care să ocolească repartizarea aleatorie. Au fost speculate vicii ale sistemului (intenționate sau nu) care au permis manipularea lui și determinarea manuală a completului care urmează să judece cauza.

Acest fenomen a fost favorizat de lipsa de transparență a procesului de repartizare a cauzei, fie că este vorba de un dosar nou, fie de unul venit în cale de atac.

La acest moment, instanțele nu permit justițiabilului să fie martor la introducerea dosarului în sistem și la completarea câmpurilor programului, întreaga procedură fiind manuală, iar justițiabilul aflând completul de judecată decât la un interval de câteva zile.

Nu există nici o explicație logică sau procedurală pentru care completul și termenul de judecată să nu fie cunoscute de la data introducerii cererii, când se presupune că toate câmpurile programului Ecris au fost completate.

Cu privire la aceasta problemă, sesizată și în raportul pe anul 2011, CSM a luat în discuție propunerea AMJ în sensul instalării unui monitor martor accesibil justițiabilului la momentul înregistrării, astfel încât modalitatea de completare a câmpurilor să poată fi vizualizată de părți la momentul repartizării. O astfel de prevedere nu a fost însă aprobată de către Plenul CSM, astfel încât și la acest moment situația este neschimbată.

Pentru a nu se putea contesta caracterul aleatoriu al repartizări, în fiecare dosar se depune un print cu o fișă pe care scrie că s-a făcut repartizare aleatorie, care este considerată de către instanțe că face dovada deplină a caracterului aleatoriu al repartizării.

Modalitatile de manipulare ale sistemului Ecris au fost descrise atât de mass-media, de reprezentanții asociațiilor non-guvernamentale, cât și în cadrul unor dosare penale întocmite pentru fapte de corupție când s-a adus la cunoștința societății civile tehnicile concrete de determinare a completului de judecată, fără însă a genera și crearea unor mecanisme de transparentizare a procesului de repartizare aleatorie.

O altă modalitate de eludare a dispoziților legale privind repartizarea aletorie este schimbarea completului pe parcursul judecății, cu încălcarea dispozițiilor art.98 din Legea 303/2004 care prevede că schimbarea completului de judecată pe parcursul procesului se poate face doar în cazuri excepționale și motivate, cum ar fi boală, concediu, avansare în profesie.

Se ajunge astfel la situația ca dosarul să fie judecat de către alte persoane decât cele care se presupune că ar fi fost determinate aleatoriu la data introducerii cererii.

Schimbarea componenței completelor de judecată se face prin decizia Colegiului de Conducere al fiecărei instanță de judecată, iar aceste decizii nu sunt comunicate la cerere justițiabililor, ele nefiind considerate publice.

Față de sesizarea facuta de AMJ prin Raportul pe 2011, CSM a prevazut în Regulament obligativitatea menționării și depunerii în dosar a motivului schimbării componentei completului de judecată, respectiv a actului justificativ, obligație pe care însă, cu foarte puține excepții, instanțele de judecată nu o respectă.

IV. Repartizarea aleatorie și dreptul la un proces echitabil

Repartizarea aleatorie este un efect al garanțiilor solicitate de către Comisia Europeană privind imparțialitatea și echitatea procedurilor judiciare.

Plecând de la premisa că o justiție corectă și independentă este o garanție a lipsei corupției, și cunoscând că fenomenul corupției se manifestă și în interiorul Justiției, s-a încercat crearea unui sistem care să garanteze justițiabilului lipsa oricărei posibilități de predeterminare a magistratului care judecă o cauză.

Gândit ca un proces transparent și informatizat, a fost însă, intenționat sau nu, lăsată posibilitatea “ajustarilor” manuale, ajungându-se astfel ca procesul de repartizare să nu mai fie automatizat, ci manipulat.

Societatea civila, prin organizațiile guvernamentale și avocați, au sesizat în mai multe rânduri Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii și conducerile instanțelor în legătură cu fraudarea programului Ecris, respectiv a repartizării aleatorii.

Cu toate acestea, nimeni nu a dorit să cerceteze criticile și nici sa perfecționeze sistemul pentru a-l face mai transparent și pentru a exista mai puține sau deloc posibilități de intervenție manuală în sistemul de repartizare, singura preocupare a instanțelor și a CSM fiind de a nega orice manipulare a sistemului Ecris.

Dovada că manipularea sistemului Ecris este sistemică și realizată cu acceptul, dacă nu la inițiativa, conducerilor instanțelor și a magistraților este refuzul de verificare a susținerilor punctuale ale partilor litigante, în ciuda simplicității verificării dat fiind că accesul în sistem se poate face doar pe baza unei parole care duce la identificarea la orice moment a persoanelor care au accesat sistemul si a operațiunilor realizate. Este evident că, în condițiile în care orice suspiciune publică sau privată poate fi înlăturată extrem de facil prin atașarea parcursului informatic complet al fiecărui dosar, refuzul de a pune la dispoziție aceste date echivaleaza cu recunoașterea fraudei repartizării aleatorii.

Așa cum arătam mai sus, demersul privind procedura repartizării aleatorii are la bază încercarea de a crea premisele și garanțiile unui proces echitabil.

Prin prisma raportului dintre magistrat și justițiabil, dreptul la un proces echitabil înseamnă exluderea oricărei suspiciuni cu privire la lipsa de imparțialitate sau de obiectivitate a judecătorului.

În același scop, Codul de procedura civilă, în vigoare până la 1 februarie 2012, a prevăzut un număr limitat de situații în care magistrații pot fi recuzați de către părți, axându-se în principal pe raporturile de rudenie între justitiabil/avocat și magistrat, vrăjmășie sau raporturi contractuale cu partea.

Un motiv de incompatibilitate distinct este situația în care magistrații își spun părerea cu privire la cauza pe care o judecă, anterior pronunțării prin hotărâre.

În raport de cazurile de incompatibilitate, s-a putut observa la nivelul instanțelor un fenomen de rezistență la retragerea din dosar a magistratului atunci când sunt invocate de către justițiabili sau avocați motive care pun sub semnul îndoielii imparțialitatea și obiectivitatea actului de justiție.

S-a dezvoltat o opoziție concertată a magistraților, aceștia refuzând să se abțină de la judecată, iar în privința cererilor de recuzare creându-se o practică extinsă de respingere a acestora, într-o proporție care se traduce în inaplicabilitatea de facto a textelor de lege care reglementează instituția incompatibilităților.

Acest fenomen a fost favorizat și de așezarea completelor în cascadă, prin sistemul de planificare aprobat de colegiile de conducere ale fiecărei instanțe în parte, în considerarea faptului ca cererile de recuzare și abținere sunt soluționate, potrivit Regulamentului instanțelor, de către completul următor, ceea ce permite planificarea în funcție de simpatiile sau animozitățile dintre judecători.

Acest aspect, grefat pe disfuncționalitățile sistemului Ecris de repartizare aleatorie, conduce la suspiciuni legate de existența unor fenomene de corupție la nivelul instanțelor, confirmate prin refuzul magistratilor de a se retrage din judecata unor cauze atunci când cel puțin una din părți arată că nu are încredere în calitatea și imparțialitatea actului de justitie al carui beneficiar este dublat de imposibilitatea practică de a cunoaște magistratul prin secretizarea informațiilor legate de acesta.

În această privință, nu numai că CSM nu a încercat să găsească soluții de natură să creeze garanțiile procesuale necesare ci a inițiat acte normative de natură să limiteze accesul la justiție, cu încălcarea principiului repartizării aleatorii.

În acest sens, a fost introdus în Regulamentul de organizare a instantelor de judecata un articol nou (art.96 ind.2) prin care toate dosarele unei persoane erau directionate catre acelasi magistrat. S-a ajuns astfel ca o persoana care renuntase la o cauza tocmai în considerarea persoanei magistratului si a lipsei de încredere în actul sau de justitie, sa fie trimis la judecata în fata acestuia.

Dincolo de orice argumente care au dus la inițierea unei astfel de prevederi, cum ar fi descurajarea oricărei încercări de determinare de către justițiabil a magistratului care judecă o cauză (aspecte care credem că ridică o falsă problemă, nu justițiabilul fiind cel care trebuie sancționat într-o astfel de situatie, ci magistratul care se presupune că ar da o hotărâre greșită în coniventa sau nu cu justitiabilul), ceea ce trebuie avut în vedere este rațiunea care a stat la baza creării sistemului de repartizare aleatorie – creșterea încrederii justitiabililor în Justiție.

Or, prin edictarea de norme care să oblige justițiabilii să fie judecați de o anumită persoană, în condițiile existenței unei problematici europene cu privire la gradul de corupție din România, nici nu se îmbunătățeste sistemul judiciar și nici nu se ameliorează percepția publică asupra calității actului de justiție, din contră, se întărește convingerea că sistemul Ecris este manipulat și că sistemul judiciar nu este independent.

În loc sa pună accentul pe cauzele și soluțiile problemelor din Justiție, atât administrative cât și judiciare, CSM încearcă să găseasca paliative astfel încat să îndepărteze orice discuție care ar pune sub semnul îndoielii corectitudinea repartizării aleatorie sau a unor magistrați.

Considerăm că, din această perspectivă, CSM ar trebui să facă o analiză corectă și complexă a motivelor care au dus la refuzul unor justițiabili de a fi judecați de anumiți magistrați, analiză care să țină cont de datele aflate în dosarul profesional al acestora – sesizări, evaluări, performanțe, practica de casare – astfel încat să se poată rezolva cauza care a dus la această situație, și nu efectul.

V. Consiliul Superior al Magistraturii – Organism de control sau sindicat profesional?

1. Raporturile dintre CSM și Justițiabili

Funcția esențială a CSM în această relație o constituie cea de sancționare pe care CSM o exercită prin intermediul Inspecției Judiciare. Asa cum arătam mai sus, Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui sa funcționeze ca un regulator între justițiabili și instanțe, respectiv magistrați. Începând cu 2012 Inspecția judiciara nu mai este, în mod exclusiv, arondată CSM, devenind și o atribuție a Ministerului Justiției.

Aceasta deoarece, așa cum se arată și în Raportul AMJ pe 2011, activitatea Inspecției Judiciare a fost și este intens criticată, deoarece se caracterizează printr-o foarte slabă eficiență (una din cauze fiind componența sa – exclusiv magistrați detasați prin rotație din cadrul instanțelor). Ca și în anul precedent, anul 2012 s-a caracterizat printr-o totală lipsă de transparență, blocarea quasi-totalității sesizărilor la nivel de cercetare preliminară astfel încât, potrivit Regulamentului să nu fie posibilă atacarea lor în Justitie.

În continuare sesizarile admise sunt cu precădere cele din oficiu.

Cu toate că procedura a fost schimbată în sensul că s-a prevazut expres ca după declanșarea anchetei disciplinare urmează să fie audiată persoana care a făcut sesizarea, dându-i-se posibilitatea să probeze susținerile, în fapt nu s-a schimbat nimic deoarece în foarte rare cazuri se declansează ancheta disciplinară, și cum sesizarea este din oficiu, textul de lege introdus este fără aplicabilitate.

Nici prevederea legală ce dă competența disciplinară Ministerului Justiției nu a avut nici un efect practic, deoarece Ministerul Justitiei a refuzat să o pună în aplicare, imediat după introducere, Ministrul Justiției din ultima jumătate a anului 2012, fost magistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție și fost membru în CSM, doamna Pivniceru, declarând în Plenul CSM că nu îi va da curs.

În consecință, toate sesizările trimise la Ministerul Justiției au fost redirecționate către CSM, unde au fost respinse în cadrul procedurii prealabile.

2. Raporturile dintre CSM și celelalte instituții publice

Anul 2012 a continuat trendul ascendent al expunerii mediatice a CSM, prin luări de poziție față de declarațiile unor reprezentanți ai clasei politice, sau față de anchete jurnalistice cu privire la Justiție sau la activitatea CSM.

Criticile mass-media s-au axat în principal pe refuzul CSM de a interveni și de a sancționa cazurile de corupție aduse la cunostința publicului prin intermediul mass-media. În aceste cazuri, CSM a reacționat prin declanșarea unor cercetări disciplinare din oficiu, calate de obicei pe cercetarea penală deja începută și devoalata iar, ulterior, după începerea acțiunii penale, prin suspendarea din magistratură a judecatorului/procurorului în discuție. Nici un moment CSM nu a acceptat cazurile mediatizate ca fiind simptomatice pentru întregul sistem, nu a încercat și nici nu a luat măsuri de identificare și stopare a extinderii fenomenului de corupție.

Caracteristic pentru anul 2012 a fost lupta politică declanșată în vara între Președinție, pe de o parte, și Guvern și partidele majoritare în Parlament, pe de altă parte. În această lupta, un element esențial a fost preluarea controlului asupra Justiției și serviciilor secrete.

Acest conflict politic deschis a făcut să iasa la iveală faptul că membrii CSM aveau opțiuni politice după care acționau în exercitarea mandatelor de membri, încalcand astfel interdicția profesională de participare la viața politică.

CSM a fost practic împărțit în două tabere, care s-au manifestat dihotomic, conflictul ducând la blocarea pentru o bună perioadă de timp atât a activității CSM, cât și a instituțiilor cu privire la care CSM avea diverse prerogative, cum ar fi Ministerul Justiție, Parchetul General, Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție.

Gradual, tulburările politice interne și-au facut simșit efectul în Justiție prin creșterea numărului de anchete disciplinare cu privire la magistrați pentru actele de justiție pe care le făceau, prin creșterea numărului de magistrați trimiși în judecată pentru fapte de corupție, prin devoalarea mediatică a raporturilor dintre magistrați și persoane urmărite pentru fapte de corupție.

Unele din aceste persoane erau chiar membri CSM, ceea ce a dus fie la demisia, fie la suspendarea acestora din CSM.

VI. Raporturile justițiabililor cu Ministerul Justiției

Așa cum arătam mai sus, între Ministerul Justiției și justițiabili nu există nici un raport. Până la intrarea în vigoare a modificărilor Legii 303/2004 sesizările trimise Ministerului Justiției fiind redirecționate sau respinse, fără analiza fondului petiției, răspunzându-se că Ministerul nu are competențe proprii de supraveghere a instanțelor si parchetelor și că ar însemna o imixtiune nelegală în treburile Justiției, pentru ca ulterior intrării în vigoare a Legii 303/2004, să se refuze de către Minister aplicarea noului text de lege.

În cursul anului 2011 Ministru de Justiție a fost numit un fost judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Mandatul a fost influențat de conflictele din plan politic și instituțional și cele dintre România și instituțiile Uniunii Europene, legate de funcționarea Statului de Drept.

Principalele discutii legate de activitatea Ministerului de Justiție au fost legate de numirea Procurorilor de la conducerea DNA și a Parchetului General, nefinalizate, încă la data redactării prezentului raport.

Important este de remarcat ca Ministrul Justiției nu a luat nici o măsura în sensul eficientizarii actului de justiției sau a responsabilizării judecătorilor, în condițiile în care erau principalele probleme reclamate atât la nivel intern, cât și internațional.
Ca și anterior, Ministrul Justiției nu a tratat din perspectiva justițiabilului, ci a încercat să rezolve nemulțumirile magistratilor, în special administrative, transferând bugetul instanțelor de judecată de la Ministerul Justiției la Înalta Curte de Casație si Justiție, promovând acte normative de degrevare a instanțelor, prin suprimarea unor căi de atac, etc.

Un capitol important al existenței Ministerului de Justiție îl constituie activitatea SIPA (Serviciul Independent pentru Protecție și Anticorupție) înființat în anul 1991 de Mircea Ionescu Quintus, Ministru al Justiției la acel moment.

Desființat în anul 2006, arhiva SIPA a avut un traseu sinuos fiind transferat succesiv de la Ministerul Justiției la Direcția Națională a Penitenciarelor, apoi înapoi la Minsterul de Justiție.

Arhiva SIPA conține dosarele de urmărire informativă ale magistraților și este un element de șantaj și control al magistraților din partea celor care cunosc conținutul acestora.

Două aspecte sunt de observat:

(1)    Că “există” dosare de urmărire operativă, ceea ce înseamna ca au existat acțiuni de urmărire operativă a magistraților,  ceea ce înseamna ca au existat agenți de urmărire care, odată cu desființarea serviciului au fost, în mod natural, transferați către un alt serviciu, unde își continuă activitatea;
(2)    Că există o temere generalizată de aceste dosare. De unde se poate deduce, pe de o parte, că ele conțin informații de natură să compromită magistrați, iar pe de altă parte, că situația este comună pentru foarte mulți magistrați. În aceste conditii, se pune problema dacă informațiile privind activitățile nelegale ale magistraților, nu sunt de interes public, presupunându-se că un serviciu al statului nu a avut ca preocupare decât să identifice și să analizeze activități în legatură cu activitatea profesională a magistraților.

Toate acestea conduc la concluzia că în Justitie nu se dorește să nu mai existe persoane controversate sau fără apartenență sau conexiuni cu serviciile secrete, ci doar că aceste situații să nu fie devoalate.

Recent, chiar Directorul SRI a recunoscut, de altfel, în mod implicit, apartenența magistraților la serviciile secrete prin susținerea că nu ar exista nici un fel de incompatibilitate între calitatea de magistrat și cea de colaborator/lucrator operativ în cadrul servicilor.

VII. Raporturile justițiabililor cu Parchetele și cu organele de cercetare penală

Parchetele, procurorii și organele de cercetare penală au cea mai slabă comunicare, atât cu justițiabilii, cât și cu mass media.

Unei persoane cercetate nu i se permite accesul la dosar până la momentul la care este trimisă în judecată, încălcându-se astfel dreptul său la apărare.

Cu toate că, în mai multe rânduri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România deoarece a fost încălcat dreptul la apărare și a obligat Statul la plata de daune morale, nu numai că această procedură cutumiară nu a fost schimbată, ba chiar Ministerul Justiției a inițiat acte normative prin care să limiteze și mai mult accesul persoanelor cercetate la dosarele de cercetare.

Se observă creșterea îngrijorătoare a cercetărilor făcute exclusiv sau preponderent pe baza înregistrărilor ambientale sau interceptărilor telefonice, în condițiile în care, în acest moment, nu există încă în România un cadrul legal care să permită culegerea de informații și date prin aceste procedee.

Este un alt motiv pentru care România a fost condamnată în mai multe rânduri de catre CEDO, considerându-se că “legislația referitoare la strângerea și arhivarea datelor nu conținea garanțiile necesare dreptului la viață privată a indivizilor ; nu se indică îndeajuns de clar extinderea și modalitățile exercitarii puterii de apreciere de către autorități, în domeniul respectiv. Ori, în ciuda, în special a unei Rezolutii interimare ³ a Comitetului de Ministrii a Consiliului Europei 4, Rezoluție care chemă la remedierea urgentă și în întregime a acestor carențe, executarea acestei decizii este înca în curs și astăzi. În plus, cum de asemeni Curtea a constatat în 2007, în ciuda amendamentelor facute în 2003 si 2006 Codului de Procedura Penala, masurile de supraveghere în cazurile de atingere presupusă a siguranței naționale, astăzi înca pot fi ordonate.

Dosarele de cercetare penală, atât în faza procedurilor premergătoare, cât și după începerea urmăririi penale sunt în continuare considerate de către organele de cercetare penală și de parchete ca nefiind accesibile decât acestora, părțile, indiferent de calitatea lor, neputând să își consulte propriul dosar anterior trimiterii în judecată.

În mod paradoxal, alte persoane, care nu au calitate nici de magistrați, nici de agenți de poliție judiciară, cum ar fi experții, pot să consulte dosarul, iar informații din dosare sunt comunicate în mod intenționat către presă, opinia publică fiind astfel manipulată în sensul dorit. Cu toate că, în mai multe cauze, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat asupra dreptului persoanelor cercetate de a consulta dosarul penal, în orice moment și în orice stadiu, organele de cercetare penală ignoră în mod voit și sistematic, dezvoltând chiar strategii în scopul încălcării dreptului la apărare al persoanelor cercetate, cu menținerea aparenței de legalitate. Astfel, inculpați au fost audiați la ore foarte înaintate sau au fost aduși spre audiere într-un termen foarte scurt, pentru a nu da posibilitatea avocaților aleși de a fi prezenți la audiere și a forța astfel persoanele cercetate să apeleze la serviciile avocaților din oficiu, agreați de magistrați/polițiști. Aparent, dreptul la apărare nu este încălcat, însă, principial, da.

Cu privire la acest aspect, Ministrul de Justitie de la acel moment, Cătălin Predoiu, a promovat o Ordonanta de Urgență prin care s-a prevazut, ca și în cazul plângerilor formulate împotriva rezolutiilor de neîncepere a urmarii penale, să nu fie trimis dosarul de cercetare penală la instanța de judecată, urmărindu-se astfel opacitatea totala a cercetării desfășurate până la acel moment.

VIII. Justiția ca serviciu public

Se poate observa o lipsă totală de conștientizare a faptului ca Justiția este un serviciu public în slujba justitiabilului, plătit de acesta și că, în consecinta, are dreptul să ceară ca serviciul prestat să fie de bună calitate și să existe mecanisme de control și reglare eficiente.

Înca se poate observa persistența unei mentalități de ghișeu în care justițiabilii și avocații sunt agresați verbal și comportamental de personalul auxiliar și de jandarmi, care, așa cum arătam în raportul pe anul 2011, s-au transformat din responsabilii cu păstrarea ordinii și liniștii în instanțele de judecată, în bodyguarzii grefierilor și judecatorilor.

Contactul cu magistrații este inexistent, judecătorul de serviciu care anterior prelua cererile și petițiile formulate de justițiabili a fost înlocuit de grefieri, respectiv de serviciul de relații cu publicul, acesta din urmă fiind reprezentat de o persoană care practic nu face decât să preia reclamațiile sau sesizările și să răspundă în condițiile Legii 544//2001 privind accesul la informațiile de interes public.

Se creează astfel un filtru menit să îndeparteze și mai mult pe magistrat de contactul cu cei pe care îi judecă, de problemele administrative conexe procesului de justiție. În conditiile în care, așa cum am aratat, activitatea judiciară este netransparentă, rolul unor punți de legatură între justițiabili și magistrați considerăm că este absolut necesară.

În acelasi timp, este total nejustificată temerea magistraților de a avea contact cu avocații sau justițiabilii deoarece actul de justiție presupune un proces de administrare a cărui eficiență depinde de conlucrarea între diverșii actori – magistrati, avocați, procurori, experți, justițiabili, grefieri etc.

Lipsa de comunicare duce de cele mai multe ori la confuzii, amânări și vicii care ar fi putut fi evitate daca se abordau anumite proceduri într-un mod mai relaxat.

Există temerea că orice contact direct între justitiabil/avocat și procuror/judecător s-ar putea interpreta ca fiind un act de corupție, concepție care este și rezultatul modalității politizate și orientate în care sunt instrumentate dosarele.

Față de raportul pe anul 2011, se poate observa confirmarea susținerilor societății civile privind corupția în Justitie prin explozia unui val de cercetări penale, arestari preventive și condamnări a mai multor magistrați, cei mai mulți din cadrul instanțelor de control – Curti de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecinta, creșterea deciziilor de suspendare din magistratură.

Caracteristic pentru toată această evoluție îl constituie ponderea covârșitoare din întreagul probatoriu a înregistrarilor făcute de servicii sau de parchete, uneori constituind singurele probe din dosar.

Cele întamplate în anul 2012 trebuie să fie însă analizate și întelese prin prisma confruntărilor politice de la jumatatea anului 2012 și a schimbării raporturilor de putere dintre partidele politice ca și a luptelor pentru preluarea serviciilor secrete și a Justiției. Din interior, pentru justițiabili, lucrurile nu s-au schimbat. Criticile prind calitatea actului de justitie și-a găsit o oarecare confirmare prin dezvăluirile venite în urma începerii anchetelor disciplinare, penale sau din mass-media.

IX. Caracterul nelegal al înregistrarilor din cadrul procedurilor judiciare

1. Înregistrarile în cadrul dosarelor de cercetare penală

În Romania este înca în vigoare o lege a siguranței naționale, adoptată în 1991, (Legea 51/1991) în contextul turbulentelor anilor 1990-1991, după două mineriade sângeroase la București, după tulburările de la Tg. Mureș și resurecția structurilor fostei securități și când societatea civilă romanească era înca tributară unei mentalități totalitare și a unui stadiu incipient de întelegere a noțiunilor Statului de Drept.

La acel moment, Bucureștiul negocia oficial cu Moscova un tratat bilateral prin care se convenea ca România să nu urmeze procedurile de aderare la NATO, rămănând un satelit al Moscovei, chiar dacă URSS era în implozie, împreuna cu CAER.
Legea siguranței naționale permitea și permite ingerințe grave în viața privată a oricărei persoane. Sub pretextul luptei anticorupție – care este din start sortită eșecului în lipsa cercetării și pedepsirii faptelor grave din perioada Decembrie 1989 – Iunie 1990 generate tocmai de structurile de crimă organizată create tocmai în aceasta perioadă – diverși politicieni au căutat să-și regleze conturile cu alții și cu cei care i-au contestat – adoptând legi strâmbe, represive și selectiv aplicate, instituind măsuri politienești specifice statului totalitar, și practicând poliția politică.

Societatea civilă a aratat în mai multe rânduri că Legea 51/1991 încalcă grav Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe de o parte deoarece nu prevede garanții în sensul respectării drepturilor fundamentale prevăzute în Constituție, iar pe de altă parte, deoarece dă puteri nelimitate unor structuri netransparente, politizate și discrete, iar, prin lipsa garanțiilor, s-a ajuns la posibilitatea santajului unor persoane din funcții cheie ale aparatul de stat sau Justiție .

Discuția s-a intensificat în ultimii ani cand s-au înmulțit dosarele de cercetare penală, și apoi condamnările, făcute exclusiv în baza ascultărilor/interceptărilor făcute în baza unui mandat de siguranță națională a Legii 51/1990 și s-a ajuns la concluzia că în toată această perioadă toate puterile în stat au fost penetrate de membrii serviciilor de securitate sau aservite acestora.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat aceste încalcari atunci când a condamnat România pentru încalcarea art.8 din Convenție, care garantează dreptul la viață privată – în cauza Rotaru c/Romania, Dumitru Popescu c/Romaniei, Maries, Asociatia 21 Decembrie, Vlase si altii c/Romaniei, cand Curtea a aratat ca legea 51/1991 trebuie abrogată.

După numeroase încercari și inițiative legislative , toate criticabile sub aspectele semnalate de Curte, iar unele prin care se extindeau puterile acordate serviciilor secrete prin posibilitatea dată acestora de a face cercetări penale proprii, echivalente celor ale Parchetului și Poliției la un loc, în sfârșit în Parlementul României se dezbate  în prezent aceasta problemă: cea a legii siguranței naționale.

Din pacate, se dovedește că nici acum conducătorii politici și ai sistemului judiciar din România nu au înteles importanța drepturilor omului și a garanțiilor respectării acestora. Rămânem în continuare tributari nu numai concepțiilor comuniste de dinainte de 1989, ci și evoluției clasei politice din ultimii 20 de ani când, în loc să se producă un fenomen de împrospătare și repoziționare a acesteia, se poate constata doar o predare de ștafetă între generația aflată la putere înainte și după 1989 și descedenții din familiile acestora.
În loc sa se conceapă o nouă lege a siguranței naționale, axată pe valorile europene și nord-atlantice la care ne-am raliat în mod formal, se încearcă, în realitate, o “cosmetizare” a Legii 51/1990, prin schimbarea titlului din legea siguranței naționale în legea securității naționale,

În rest,
–    durata maximă a mandatului de interceptare pentru (motive de) siguranță națională rămâne de 6 luni cu posibilitatea de prelungire succesivă cu câte 3 luni, în mod nelimitat, (în contextul în care Marea Britanie, țara cu risc ridicat de atac terorist, a reglementat durata maximă a unui mandat de siguranță națională la doar 3 luni, fără posibilitate de reînnoire)
–    lipsesc sancțiunile clar reglementate pentru abuzurile comise de persoanele implicate – judecători, procurori, organe de cercetare penală, lucrători operativi – în cazul nerespectarile obligațiilor prevăzute (la nivel declarativ) în lege pentru aceste categorii de persoane,
–    în continuare judecătorii și procurorii sunt obligați să aibă certificat ORNISS dacă judecă sau cerceteaza un dosar în care se găsesc informații clasificate,
–    în continuare părțile dintr-un dosar în care se judecă sau cercetează și informații clasificate, nu au acces la dosar și la probele din acesta, apărându-se practic “în orb”;
–    textul de lege folosește în continuare termeni generali și subiecți nedeterminați, ceea ce poate da naștere la abuzuri (așa cum s-a întamplat și până acum –  a se vedea multiplele condamnări la CEDO ale României)

În acest context, este regretabil că inițiator în Parlament este Comisia pentru drepturile omului, și că avem din ce în ce mai mult nu doar percepția ci și certitudinea că trăim într-un stat polițienesc, cu procurori sau foști procurori suspectați de ilegala afiliere la structuri ale serviciilor secrete, care ocupă toate posturile cheie din Puterea Executivă și din Justiție.

2. Înregistrările în cursul proceselor civile

Deciziile repetate ale CEDO în ce privește sancționarea României pentru lipsa garanțiilor din legislația internă cu privire la procedurile de înregistrare a persoanelor făcute în cursul procedurilor penale nu numai că nu au dus la dispariția acestor cazuri în procedurile penale, ci au fost împrumutate și în procedurile civile.

Legea 247/2005, prin care devenea obligatorie înregistrarea ședințelor de judecată, a fost prorogată succesiv de către Guvernul României, ultima prorogare datând din vara 2012 până în vara anului 2013.

Motivul invocat – nu toate instanțele de judecată au aparatura sau softul de operare necesare, astfel încât înregistrările realizate doar în instanțele care au posibilitățile tehnice ar produce o discriminare între justitiabilii care se judecă în instantele care au aparatura și cei din instanțele care nu dispun de aparatura necesară.

De menționat este că, potrivit celor comunicate de Ministerul Justiției, aparatura a fost achiziționată, pentru unele instanțe, chiar de mai multe ori, între timp învechindu-se și fiind casată.
În Bucuresti, toate instanțele au aparatură de înregistrare.

Începand cu data de 10.09.2012 și până în iulie 2013, Tribunalul București a anunțat că toate ședințele de judecată civile urmează a fi înregistrate în cadrul unui Program-PILOT organizat de Ministerul Justiției în colaborare cu Tribunalul București.

Având în vedere că înregistrările nu sunt disponibile părților din dosare, am solicitat instanțelor de judecată să ne precizeze care este actul normativ în baza cărora se fac aceste înregistrări, iar paărerile instanțelor, ale Ministerului Justiției și ale conducerilor instanțelor au fost împărțite, primind, în esență, două tipuri de răspunsuri :
-în baza programului-pilot al Ministerului Justiției,
-în baza dispoziției administrative a conducerii instanței.

În mod invariabil, magistrații care prezidau ședințele de judecată au refuzat accesul părților la fișierul cu înregistrările dezbaterilor.

Ulterior, în Tribunalul Bucuresti, a fost afisată pe toate ușile ședințelor de judecată infomația că înregistrările nu sunt disponibile părților sau avocaților.

În condițiile în care lipsește în mod evident un temei legal, în același timp lipsind și acceptul expres al părților avocaților, înregistrările din instanțele din București sunt indubitabil nelegale și încalcă Convenția EDO într-o măsură chiar mai mare (dacă este posibil) decât înregistrările din dosarele penale, unde există macar un text de lege care justifică procedurile.

Aceste înregistrări s-au extins în cursul anului 2012 de la Tribunalul București la toate instanțele din București, cu mențiunea că în cadrul Curții de Apel București, în unele săli de judecată, înregistrările se făceau și anterior, fără a exista o explicație din partea conducerii Curții cu privire la rațiunea, textul de lege și folosirea înregistrărilor, dar refuzându-se în mod constant accesul justițiabililor la ele.

Nu există niciun dubiu cu privire la faptul că magistrații cunosc inexistența unui text legal care să permită înregistrările în procedurile civile. De asemenea, este evident că niciun judecător nu poate să creadă că dispoziția administrativă a instanței poate să țină loc de act normativ, mai ales într-un domeniu sensibil ca acesta în care sunt îngrădite drepturile fundamentale ale omului.

Acest lucru nu a impiedicat Consiliul Superior al Magistraturii să (dez)informeze Comisia de abuzuri din cadrul Parlamentului ca înregistrarile din Tribunalul București se desfășoară pentru “buna administrare a activității de judecată”.

Același lucru se întâmplă și cu restul spațiilor din interiorul instanțelor, acestea fiind monitorizate audio și video permanent, înregistrăriile nefiind publice, neputând fi consultate sau administrate de justițiabili în cazul unor reclamații cu privire la fapte care s-au derulat în incinta acestor spații, nu există nici o informare publică cu privire la înregistrarile făcute, ele derulându-se fără acceptul sau încunoștințarea în niciun fel a persoanelor din afara instituției care sunt înregistrate.

În anul 2012, AMJ a organizat la nivelul instanțelor din România un studiu având ca obiect practica înregistrărilor și stenografierilor. A rezultat că o parte din instanțe dețin aparatură de înregistrare, iar cererile de înregistrare a ședințelor de judecată din partea justițiabililor, cea mai mare parte sunt respinse, deoarece se consideră că nu există text legal în vigoare care să permită înregistrările, unele instanțe încuviințând cererea și înregistrând dezbaterile pentru fidelitate și transparență.
În același timp, instanțele care nu au aparatură de înregistrare, permit, în mare măsură, stenografierea dezbaterilor.

În București, situația este particulară deoarece aparatura de înregistrare există în proporție de 100% în toate instanțele. În același timp, instanțele din București sunt și cele mai refractare în această privință, fiind respinse cererile justițiabililor de înregistrare prin folosirea aparaturii instanței, ca și cele de înregistrare prin mijloace proprii, chiar dacă înregistrarea se pune la dispoziția instanțelor.
De asemenea, cererile de stenografiere sunt respinse, invocându-se inexistența stenografilor, chiar și în situația în care părțile se obligă să aducă un stenograf.

Rezultă că există un deficit imens de transparență la nivelul instanțelor, acestea fiind refractare la orice modalitate prin care actul de justiție ar putea fi verificat sub aspectul realității consemnărilor sau susținerilor părților, al acurateții celor întâmplate în sala de judecată.
Nerealitatea consemnărilor din procese, a fost deseori reclamată de justițiabili, de multe ori susținerile lor neregăsindu-se în Încheierile de ședință, sau refuzându-se consemnarea lor de către magistrat, ori consemnându-se aspecte care nu au avut loc.

Cum în cadrul procesului, încheierea de ședință este singura proba avută în vedere de către instanțele de control în ce privește modalitatea în care s-a desfășurat procesul într-o instanță inferioară, este evident că înregistrarea cu mijloace tehnice a ședințelor de judecată constituie o necesitate și o garanție a unui proces echitabil.

În același timp, opoziția pe care cele mai multe instanțe și Consiliul Superior al Magistraturii o au în această privință nu poate decât să creeze suspiciuni suplimentare față de corectitudinea și imparțialitatea instanțelor.

În cursul anului 2012, ca urmare a inițiativei AMJ, Comisia 1 a CSM a solicitat Ministerului Justiției să aibă în vedere schimbarea legislației cu privire la înregistrările ședințelor de judecată, dându-se posibilitatea părților de a înregistra ședințele cu aparatura proprie și de a pune la dispoziția instanțelor înregistrările. Solicitarea nu a primit niciun răspuns.

Din Comisia 1 făcea parte doamna Mona Maria Pivniceru, în calitate de membru CSM.
Ulterior, când doamna Pivniceru a devenit Ministru al Justiției, și-a însușit răspunsurile date de Minister până la acel moment prin care se incerca justificarea înregistrărilor nelegale de la Tribunalul București.

X. Independența Justiției

Caracterul independent al Justiției este consacrat prin Constituție. Independența se referă mai ales la raportul cu celelalte puteri în stat – Legislativă ți Executivă.

Din pacate, în ultimii ani s-a accentuat imixtiunea puterilor legislativă și executivă asupra Justiției. Parlamentul și Guvernul au emis acte normative prin care fie să blocheze executarea hotărârilor judecătorești și, implicit a Puterii Judecătorești, fie să blocheze accesul la justiție a unor categorii de persoane.

În afara acestor imixtiuni externe, independența Justiției este afectată și prin mecanisme interne: în mod direct, prin consultări între conducerile instanțelor și magistrați, ori prin intermediul Înaltei Curți de Casație și Justiție sau indirect, prin intermediul formatorilor de opinie din rândul magistraților, arondați în sfere de influență politică sau a serviciilor secrete.

Din prima categorie s-a constatat că, în mod regulat, se organizează la nivelul instanțelor de judecată întâlniri în cadrul cărora se discută soluțiile date într-o anumită categorie de spețe și se decide care este soluția comună care trebuie adoptata de toate completele, astfel încât să nu mai existe soluții divergente.

Aceste întâlniri se justifică uneori prin necesitatea unei practici unitare la nivelul instanțelor, astfel încât justițiabilii să nu mai aibă soluții diferite în spețe identice.

Însă, s-a putut constata că soluțiile directoare adoptate în cadrul întâlnirilor nu sunt rezultatul dezbaterilor din care să rezulte cea mai fundamentată dezlegare a unei cazuistici des intalnite, ci sunt dictate de conducerea instanțelor pe motive de oportunitate politică.

În consecință, se poate constata că, ulterior, acestor tipuri de întâlniri, quasi întreaga instanță își schimbă jurisprudența și adoptă o jurisprudență în acord cu cele stabilite la întâlnirile comune.
Cu privire la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că în dreptul românesc nu există regula precedentului judiciar, cu alte cuvinte fiecare decizie este valabilă și își produce efecte strict în cazul în care a fost pronunțată, prin intermediul Deciziilor pronunțate în interesul legii, Curtea de Casație are posibilitatea de a tranșa o problema de drept controversată în ce privesșe modalitatea de aplicare a legii de către instanțe, controverse care au condus la soluții contradictorii, uneori opuse.
În acest caz, Parchetul General, Ministerul Justiției, conducerile curților de apel și a Curții de Casație, precum și Avocatul Poporului au dreptul de a solicita Curții de Casație să arate care este interpretarea corectă a legii. Decizia pronunțată în această situație de Curtea de Casație (numită Decizie în interesul legii) este obligatorie pentru toate instanțele din România, ulterior publicării sale în Monitorul Oficial.

Gândită ca o modalitate prin care se unifică “interpretarea legii”, a devenit o modalitate de unificare a soluțiilor instanțelor de judecată, cu toate că nu la aceasta se referă Codul de procedură civilă atunci când reglementează Recursul în interesul legii.

Ca atare, în majoritatea situațiilor, acesta a fost folosit pentru unificarea practicii instanțelor de judecată din România într-o anumită problemă controversată.

Așa s-a întamplat în cazul litigiilor având ca obiect imobilele naționalizate, când modificarea succesivă și din ce in ce mai restrictivă pentru proprietarii deposedați a fost dublată de decizii în interesul legii și mai restrictive, care au dus practic la blocarea accesului la Justiție a acestora.
Criticabil este și faptul că, dacă până în 2010, Recursul în interesul legii era judecat de Plenul Curții de Casație, în prezent, asupra lui se pronunță un numar de 25 de judecători.

Cu privire la cea de-a doua modalitate de imixtiune, aceasta este mai uzitată în cazuri punctuale, atunci când se dorește atingerea unui rezultat, fie de către clasa politică, fie de către grupuri de interese din diverse sfere de influență.

În acestă situație, imixtiunea este dublată de manipularea sistemului informatic, astfel încât spețele vizate să ajungă la persoanele care să garanteze pronunțarea soluțiilor dorite, pentru aceasta, asigurându-se că la fiecare instanță sau parchet să existe un nucleu de magistrați receptivi.
Fenomenul este favorizat, așa cum arătam mai sus, de lipsa unor garanții procedurale care să asigure un proces echitabil justițiabililor.

În acest sens, dispozițiile legale referitoare la recuzarea magistraților sunt total ineficiente, fiind o practică unitară a instanțelor de a le respinge de plano, în mod colegial, fără nicio cercetare, indiferent de motivele invocate. Riscul ca recuzarile sa nu fie judecate de magistrați independenți sunt augmentate și de prevederile Regulamentului de organizare al instanțelor de judecată în care au fost prevăzute reguli derogatorii de la repartizarea aleatorie a cererilor în cazul recuzărilor, acestea fiind soluționate de completul următor celui recuzat. Acest lucru a permis conducerilor instanțelor să aranjeze în cascadă completele, în condițiile unei totale lipse de transparență a modalității de numire și determinare a componentei completelor și a sucesiunii acestora.

AMJ a făcut mai multe demersuri pentru a afla care au fost criteriile de determinare a completelor de judecată și a componentei acestora, însa a fost refuzat orice raspuns invocându-se că nu sunt informații publice.

În cadrul acestei categorii ar trebui să fie avută în vedere și influența serviciilor secrete asupra magistraților. Un număr îngrijorător de magistrați sunt afiliați la servicii sau instituții ale statului prin intermediul soților, rudelor și afinilor. Doar din cele declarate conform legii 303/2004, rezultă că un număr foarte mare de magistrați au soți, rude sau afini angajați sau foști angajați în structuri informaționale, instituții centrale sau descentralizate. În concordanță cu practica din România, un angajat din cadrul servicilor de informații, interne sau externe, poate apărea ca angajat la Ministerul de Externe sau o centrală a acestuia, pentru colaboratorii externi, sau ca angajat la Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naționale sau structuri ale acestora, pentru colaboratorii interni.

De multe ori, astfel de persoane apar ca pensionari ai acestora, fapt care le permite să primească sume de bani cu titlu de pensie de la o altă instituție a statului, în scopul menținerii acoperirii.
Credem că, în raport cu procentul de magistrați ai căror soți, rude, afini sunt membri ai diferitelor structuri, se poate pune la îndoială independența magistraților și a sistemului judiciar în general.
Totodată, trebuie să se țină seama de faptul că unii magistrați sunt direct afiliați la servicii, în acest sens fiind declarația publică a directorului SRI la audierile din Parlament.

XI. Imparțialitatea în Justiție

Imparțialitatea magistratului, principiu înscris în Constituție chiar mai inainte de textul privind independența Justiției (art.124 alin.3), este un subiect sensibil deoarece ține de latura subiectivă a actului de justiție, de modalitatea în care instanța de judecată își formează convingerea internă atunci când judecă o cauza.

Imparțialitatea judecătorului nu este o noțiune echivalentă cu cea de independență. Imparțialitatea este mai mult decât independență. Un judecător poate să fie independent, dar nu și impartial. Imparțialitatea este capacitatea unui magistrat de a se dezbrăca atunci când intră în sala de toată încrcătura emoțională, de toate preconcepțiile sale, afinitățile, animozitățile și de a judeca o situație dată doar în funcție de circumstanțele din speță.

Se poate observa că, pe măsură ce actul de justiție se degradează, din ce în ce mai mulți magistrați abuzează de puterea ce li s-a dat prin statutul propriu, corpul profesional al judecătorilor – Consiliul Superior al Magistraturii – cât și conducerile instanțelor luptă din răsputeri să asigure sau să creeze un cadru care să asigure imposibilitatea asigurării și controlul imparțialității judecății, cum ar fi presiuni făcute pentru prorogarea continuă a intrării în vigoare a prevederilor legale privind obligativitatea înregistrării ședințelor de judecată, secretizarea dosarelor profesionale ale magistraților, refuzul publicării CV-ului profesional al magistraților pe site-ul instanțelor de judecată (chiar dacă CV-ul profesional este doar o concesie șchioapă făcută solicitărilor repetate ale AMJ de a se publica site-ul european al judecătorilor pentru ca parțile și reprezentanții acestora să știe dacă există sau nu cauze de incompatibilitate) ca și refuzul indicării numelui judecătorului care intră în sala de judecată.

Problematica imparțialității magistraților este strâns legată de cea a transparenței în Justiție, deoarece măsura imparțialității trebuie să o aibă justițiabilul și nu judecătorul sau corpurile profesionale din care acesta face parte.

XII.    Răspunderea magistraților

Magistrații ar trebui să fie primii care să dorească responsabilizarea judecătorilor, deoarece este cea mai bună cale prin care un sistem corupt și deficitar este eradicat.

În acest moment există în România, la nivel teoretic, un sistem de responsabilizare, însă, și numai din analiza Rapoartelor CSM, rezultă că la nivel practic, el este total ineficient.
O foarte mare vină pentru această situație o au disfuncționalitățile de la nivelul Inspecției Judiciare și Ministerului Justiției care nu își propun să rezolve problemele din sistem reclamate de către justițiabili, ci doar să facă rapoarte în care să respingă orice critici și sesizări.
Orice încercare de promovare a unui act normativ prin care să se creeze un sistem eficient de responsabilizare a magistraților s-a lovit întotdeauna de opoziția puternică a acestora și a reprezentanților, inclusiv CSM, discuția cantonându-se în dialoguri sterile purtate doar la nivelul puterilor legislative/executive și judecătorești, fără implicarea societății civile și fără a se face o cercetare serioasă cu privire la acest aspect.

Actualul sistem de responsabilizare a magistraților este unul ineficient și construit astfel încât să nu dea rezultate, fiind cantonat la notiuni subiective cum ar fi grava neglijență, intenție, rea credință astfel încât este imposibilă stabilirea unui cadru general valabil, a unor condiții care să fie incidente în toate cazurile. În același timp, lăsarea interpretării și analizei fiecărui caz în parte la latitudinea altor magistrați – fie a celor din cadrul Inspecției Judiciare, fie a procurorilor – diminuează până la lipsirea de efect total a prevederile privind angajarea răspunderii.

Argumentul de bază al adversarilor unui sistem eficient de răspundere al magistraților este că, prin acesta, le-ar fi afectată independența. Însă, independența nu este condiționată de lipsa de răspundere, ci este rezultatul și cauza unui sistem coerent.

Lipsa de răspundere a magistraților a permis pronunțarea de decizii contradictorii, sau chiar antinomice de catre aceiași magistrați.

XIII. Raportul MCV – Mecanismul de cooperare și verificare

a) Necesitatea monitorizării României de către Comisia Europeană

Instituit la momentul aderării României la UE, în ianuarie 2007, în considerarea realităților din societatea româneasca și a progreselor necesare în domeniul justiției, cu accent pe corupție și crima organizată, Mecanismul de cooperare și verificare s-a perpetuat până în prezent, Comisia Europeana elaborând periodic Rapoarte prin care se evalueaza starea Justiției și face recomandări.

Mecanismul a fost aspru criticat în România, mai ales în ultimii ani, considerat ca fiind abuziv, arbitrar și lipsit de fundament, în condițiile în care a constituit argumentul principal pentru luarea de măsuri la nivelul UE și în alte domenii decât Justiția.

Cu toate acestea, el a constituit o presiune internă reală, fiind la baza mai multor reforme administrative în Justiție, a înființarii unor instituții specializate în domeniul combaterii corupției, cum sunt Direcția Națională Anticorupție și Agenția Națională pentru Integritate, sau a reformării funcțiilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Din păcate, toate aceste instituții și mecanisme, gândite ca instituții nou create în spiritul valorilor democrative și europene, care ar fi trebuit să ducă la consolidarea Statului de drept, au fost pervertite, iar scopul înființării lor a fost denaturat.

S-a ajuns ca instituții precum Consiliul Superior al Magistraturii, gândit ca un garant al independenței magistraților, să se transforme în principalul oponent al oricărei măsuri de responsabilizare a acestora sau transparentizare a sistemului judiciar.

Toate aceste instituții au fost transformate progresiv și succesiv în instrumente în lupta politică, aspect care a fost surprins în rapoartele MCV, în care au fost criticate lipsa reformei reale, implicarea facțiunilor politice în domeniul Justiției, ca și lipsa progreselor reale în lupta anti-corupție din România.

Opoziția vădită a clasei politice, cât si a sistemului judiciar, la existența și concluziile MCV arată însă că se resimte totuși cel puțin un disconfort creat de existența monitorizării și a raportului, chiar dacă, din perspectiva internă, efectele acestora sunt minore.

Mecanismele de transparentizare înființate ca urmare a solicitărilor Comisiei, cele mai multe finanțate, total sau parțial, din fonduri europene, cum sunt programul Ecris de repartizare aleatorie a cauzelor sau programul de înregistrare a ședintelor de judecată au fost puse în practică de o maniera defectuoasă, astfel încat scopul pentru care au fost create, nu a fost realizat.

b) Realitatea concluziilor MCV

Cu toate că, în ansamblu, concluziile raportului MCV sunt corecte, ele au un profund caracter de generalitate. În plus, am spune că principala deficiență a raportului este perpectiva acestuia preponderent organizatorică în ceea ce privește Justiția, acest lucru fiind cauzat și de absența în România a unor raportori din mediul juridic  (altul decât cel judecătoresc sau administrativ) care să poata furniza imaginea sistemului judiciar prin prisma beneficiarului serviciului de justiție. Chiar dacă în raport se face referire la “practicieni” și le modul în care aceștia au perceput anumite modificări legislative, lipsesc referințele concrete, iar în concluziile raportului arată mai degrabă lipsa unor astfel de contacte și conexiuni cu practicienii, fiind expuse în principal perspectiva magistraților și a asociațiilor profesionale ale acestora.

Rapoartele MCV pleacă de la premisa că deficiențele din sistemul de justiție sunt cauzate de disfuncționalități administrative, de o insuficiență a resurselor materiale și umane dublată de o proastă gestionare a celor existente.

În consecință, remediile pe care Comisia le propune și le susține sunt infuzia de capital european și intern în sistemul judiciar, și adoptarea de acte normative care să garanteze independența magistraților, financiară și administrativă sau care să asigure predictibilitatea actului de justiție, acest din urmă aspect prin unificarea practicii judecătorești și transparentizarea deciziilor adoptate.
Ceea ce ignoră Raportul MCV este ca deficiențele sistemului judiciar nu rezidă în principal în lipsa cadrului normativ, slaba dotare materială a instanțelor de judecată, lipsa atribuțiilor CSM sau numărul magistraților, ci în modalitatea defectuoasă de aplicare a legii și lipsa răspunderii magistratului pentru deciziile date.

Comisia Europeana a preferat să promoveze reforma în justiție concentrându-se pe partea tangibilă a sistemului de justiție – dotarea materială și aglomerarea instanțelor – ca fiind cea care poate fi remediată cu cel mai puțin efort și in cel mai scurt timp.
Timpul a dovedit (iar lipsa progreselor în justiție, constatată de rapoartele MCV succesive) că problemele din Justiție au o cauză în principal umană, de mentalitate, de înțelegere și însușire a principiilor care stau la baza Statului de drept. Cât timp acestea nu sunt asimilate și asumate de magistrați, indiferent care ar fi baza materială a instanțelor, indiferent câte acte normative ar fi adoptate prin care să se reglementeze sistemul de drept, legea va continua să fie aplicată strâmb, iar sistemul judecătoresc va continua să fie un instrument în loc de putere independentă.

c) Ce nu s-a scris în Raportul MCV

Raportul MCV recomandă României:

Să fie luate măsuri pentru unificarea practicii judecătorești prin creșterea rolului Înaltei Curți de Casație și Justiție;
Să fie luate măsuri pentru garantarea independenței magistraților;
CSM să devină un organism independent și eficient;
Inspecția judiciară să fie efectivă;
Să fie transparentizat sistemul prin publicarea tuturor deciziilor, indiferent de instanță;
Să fie luate măsuri pentru intrarea în vigoare a Codurilor;
Să fie degrevate instanțele superioare prin reformarea procedurilor civile și penale.

Lipsesc, însă, recomandările referitoare la modalitatea de responsabilizare a magistraților pentru deciziile date, la creșterea rolului altor participanți, care nu sunt magistrați, la îmbunătățirea sistemului judiciar, la garanțiile pentru crearea unui sistem judiciar independent, la situațiile de incompatibilitate.

Creșterea în cursul anului 2012 a numărului de cercetări, disciplinare și penale, printre magistrați, din pacate nu a facut decât să confirme ceea ce societatea civilă a evidențiat tot timpul, anume existența fenomenului extins al corupției la nivelul instanțelor de judecată și influența intereselor politice asupra puterii judecătorești.
De altfel, chiar și coincidența acestor evoluții la nivelul instanțelor, arestări sau cercetări penale deschise cu privire la magistrați de la Curți de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție demonstrează, o dată în plus, că există o strânsă legătura între evenimentele politice și poziționarea sistemului judiciar. Nu este o coincidență că, odată cu schimbarea raportului de forțe din Parlament și Guvern, instituții fundamentale cum sunt Curtea Constituțională, Avocatul Poporului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul General, Direcția Națională Anticorupție și Agenția Națională pentru Integritate au suferit atacuri concertate din partea tuturor forțelor politice, în încercarea inclinării balanței în direcția dorită.

Un fenomen similar s-a manifestat și la momentul schimbării raporturilor de putere odată cu preluarea Președinției de către actualul Președinte, Traian Basescu și a obținerii majorității în Parlament și formarea Guvernului de către formațiunile PDL-PNL, în 2004.

Și, la acel moment, a fost dusă o luptă acerbă pentru preluarea funcțiilor din Parchetul General, Direcția Națională Anticorupție, noi membri au fost numiți în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și a Curții Constituționale.

Aceste acțiuni au fost dublate de altele de preluare a conducerilor serviciilor secrete.
Toate acestea demonstrează că evenimentele din vara 2012 nu sunt neapărat un fenomen nou și îngrijorător și că instituțiile și garanțiile Statului de drept nu au fost neapărat amenințate la acel moment în România.

Luptele intense de la nivelul anului 2012 au fost doar mai vizibile fiind concentrate într-o perioadă mai scurtă dată de perspectiva alegerilor parlamentare din decembrie 2012 ceea ce a antrenat escaladarea conflictelor de la nivel intern spre instituțiile europene, în încercarea de găsire a unor puncte de sprijin de către diverșii actori.

Aceste aspecte care exced prezentului raport, sunt de interes în măsura în care au afectat Justiția sau, mai exact, au dus la revelarea unor aspecte ascunse societății civile din interiorul Justiției: cazuri de corupție, partizanate politice în rândul magistraților, transgresarea luptei de la nivel politic la nivelul instituțiilor din Justiție.

Acest lucru a demonstrat strânsa legătură dintre puterea politică și puterea judecătorească și a pus sub semnul întrebării (dacă mai era nevoie) independența Justiției.

Ignorarea acestor aspecte de către Raportul MCV echivalează cu încercarea de găsire a unor paliative în condițiile în care sursa disfuncționalităților de la nivelul Justiției rămâne intactă.

Un alt aspect care nu este abordat de către MCV este subiectul legat de incompatibilitățile magistraților.

Independența magistraților solicitată în toate rapoartele MCV, este în strânsă legătură cu crearea unui sistem de incompatibilități care să garanteze lipsa de influențare a sistemului judiciar din partea altor puteri sau grupări de interese.

Prevederile legislației interne din prezent nu sunt satisfăcătoare, atât ca formulare a incompatibilităților, ca și a sancțiunilor pentru încălcare sau a persoanelor care sunt chemate să constate stările de incompatibilitate.

Cu toate că în raport se vorbește la nivelul general de necesitatea existenței unor garanții a independenței judecătorilor, această discuție se face doar prin prisma raportului dintre magistrați și celelalte puteri în stat și doar din ipoteza unor încercări de imixtiune a acestora din urma asupra puterii judecătorești.

În același timp, independența magistraților și garanțiile pentru aceasta sunt aspecte deoasebit de importante pentru justițiabili și pentru calitatea actului de justiție, aspecte care, în mod surpinzător, sunt omise din raport.

Cu toate că se arată un interes foarte mare pentru noile Coduri și intrarea lor în vigoare, se poate observa că nici acestea nu conțin garanții în ce privește asigurarea independenței magistraților, iar situațiile de incompatibilitate ale acestora, cu toate că sunt suplimentate cu un caz nou  – acela al suspiciunilor părților legate de imparțialitatea magistratului – el este total ineficient în măsura în care cererea de recuzare este judecată în continuare de completul de judecată următor, ceea ce permite așezarea în cascada a completelor de către conducerile instanțelor și în condițiile în care, față de vechiul Cod de procedura civilă, Noul Cod a prevăzut că magistratul/magistrații recuzați continuă judecata, singurul act de procedura amânat fiind cel al pronunțării hotărârii, spre deosebire de situația în care magistratul/magistrații se abțin, când judecata se suspenda până la soluționarea cererii de abținere . Nu există nicio explicație logică sau juridică care să justifice un astfel de tratament diferențiat al celor două incidente mai ales în condițiile în care principiul care stă la baza instituției recuzării este al asigurării justițiabililor garanțiile unui proces echitabil, iar cererea de recuzare este indiciul că cel puțin una dintre părți nu consideră că magistratul/magistrații prezintă garanțiile procesului echitabil.

Diferențierea dintre cele două incidente arată că, din start, cererile de recuzare sunt puse între paranteze și pleacă de la premisa de inaplicabilitate, în condițiile în care cele mai importante momente ale procedurilor – probatoriul si dezbaterile – au loc în fața unui magistrat recuzat, aflat în conflict deschis cu părțile judecate.
Solutia adoptată de legiuitor în acest caz, și despre care Comisia nu vorbește nimic în raport, este total nefericită fiind un pas inapoi chiar față de vechiul Cod de procedură civilă, sub imperiul căruia magistratul recuzat, până la soluționarea cererii de recuzare, nu mai putea sa facă niciun act de procedură.

Accentul pe care Comisia îl pune în această privință pe celeritatea actului de justiție se face în detrimentul calității și al garanțiilor procesuale pe care chiar Comisia le solicită. În condițiile existenței unei practici constante la nivelul instanțelor de respingere a quasi totalității cererilor de recuzare, este evident că trebuia creat un mecanism eficient care să garanteze justițiabilului că are un proces echitabil, acest aspect trebuind să primeze, pentru că Justiția nu este un aparat necesar în sine, ci un serviciu creat pentru justițiabil.

XIV. Suveranitatea Romaniei raportat la noile realitati europene si globale din perspectiva Justitiei

Atât în raportul MCV, cât și în declarațiile publice ale reprezentanților unor state din Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii se solicită să se ia măsuri pentru asigurarea independenței Justiției și lupta împotriva corupției.

Dacă în cazul statelor din Uniunea Europeană mesajul a fost principial, nefiind făcute intervenții sau declarații în situații punctuale, chiar dacă uneori ele au fost consecința unor derapaje legislative sau administrative care afectau în mod direct interese ale resortisantilor statelor UE, în cazul SUA se poate observa o implicare mai aplicată, în sensul unor intervenții cu privire la situații concrete care afectau direct sau indirect interesele resortisanților americani în România.

În acest context, considerăm că poziția exprimată de reprezentanții Statelor Unite cu privire la necesitatea existenței unei Justiții independente este cel puțin contradictorie cu declarațiile și demersurile făcute pe lângă instituțiile românești în care sunt abordate chestiuni aflate pe rolul instanțelor de judecată sau asupra cărora acestea s-au pronunțat.

XV. Societatea civilă și manifestarea spiritului civic

Intervenția instituțiilor europene nu ar fi necesară dacă societatea civilă românească ar fi mai activă și mai vocală în viața publică. Din pacate, în ce privește Justiția, societatea civilă romanească a reușit să ia atitudine doar în materiile tangibile, respectiv cauzele de mare corupție și cele de atingere flagrantă a independenței magistraților, cum s-a întamplat în vara 2012 cu Curtea Constituțională.

Nemulțumirile justițiabililor privind activitatea instanțelor de judecată, în general, a pregătirii magistraților, a deprofesionalizării lor, a lipsei de imparțialitate în cazurile care nu ajung subiect de dezbatere în emisiuni televizate, nu sunt catalizate, ramănând simple nemulțumiri individuale.

Societatea românească este tributară celor 50 de ani de apatie de dinainte de 1989, dar și lipsei unei educații civice elementare care are ca efect necunoașterea celor mai elementare drepturi și instrumente democratice.

Singurul mecanism eficient care ar trebui să regleze aceste disfuncționalități într-o societate democratică – voința populară manifestată public – este inactiv sau controlat.

Această inactivitate încearcă a fi suplinită de către instituțiile europene prin rapoarte cum este MCV sau prin sancțiuni la nivel european – suspendare acces fonduri europene, refuz intrare spatiu Shengen, etc.

Însă, pe termen lung, raportat la viața unui popor, astfel de mecanisme nu pot funcționa pentru că însănătoșirea trebuie să vină din interior.

Aceasta este menirea prezentului raport!

Be Sociable, Share!

One thought on “REPORT ON JUSTICE 2012Raport pe Justitie 2012

  1. Jaymark says:

    Ana Moldovanu:Conform legislaţiei een vioarge, salariul Dvs se stabileşte een dependenţă de rezultatele individuale.Drept limită minimă şi garanţie a statului serveşte cuantumul minim garantat al salariului een sectorul real, care eencepeend cu 1 mai curent este stabilit een mărime de 1300 lei, calculat pentru un program complet de lucru de 169 ore een medie pe lună (Hotăreerea Guvernului nr. 260 din 25.04.2012).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *