ORDONANTA PRESEDINTIALA IN MATERIE COMERCIALA – O CREATIE NOUA JURISPRUDENTIALA?

ic1.png

AMJ a criticat in mod continuu lipsa de raspundere a magistratilor pentru activitatea jurisdictionala si administrativa pe care o desfasoara si consecinta dezastruoasa pe care acest lucru il are in societatea romaneasca cu referire mai ales la fenomenul de coruptie si de apartenenta la grupuri de interese sau servicii secrete. La aceasta se adauga si scaderea progresiva a calitatii sistemului de educatie din Romania cu efecte directe asupra pregatirii judecatorilor si procurorilor, sau existenta unei adevarate scoli de indoctrinare numita Institutul National de Magistratura. Fenomenul pe care il mentionam este, din pacate, sesizabil mai ales profesionistilor si mai putin justitiabililor si mass-mediei, in special din cauza caracterului tehnic al problemelor aduse in discutie. O hotarare judecatoreasca a carei nelegalitate si lipsa de logica juridica este evidenta pentru un avocat, va trece cel mai adesea neobservata, societatea civila neavand un sistem coerent de alerta si sanctionare in domeniul Justitiei. Tehnicitatea este dublata de lipsa de informatie privind magistratii si incompatibilitatile acestora, institutiile cheie, cum este Consiliul Superior al Magistraturii sau Ministerului Justitie sau judecatorii insusi, luptand pentru blocarea accesului publicului la dosarele profesionale ale magistratilor. Programul “Jurindex” conceput si promovat de dl Adrian Neacsu, fost membru CSM si judecator a fost din aceleasi considerente boicotat, instantele fiind deosebit de retincete in fata posibilitatii vizualizarii tuturor hotararilor judecatoresti, ceea ce ar fi dus la revelarea pronuntarilor date cu dedicatie, a erorilor judiciare evidente sau a mecanismului de eludare a sistemului de repartizare aleatorie. In acest registru, prin prisma fenomenului mentionat mai sus, aducem in discutie procedura ordonantei presedintiale cu referire la materia reglementata de legea 31/1990 privind societatile comerciale, respectiv cererea de suspendare a hotararilor Adunarilor generale ale societatilor comerciale. Aceeasi logica se aplica insa si in materia generala reglementata de Codul de procedura civila. Problema care se pune este ce se intampla insa daca, asa cum este jurisprudenta cvasi-generalizata din Romania, cererea de ordonanta presedintiala este respinsa iar ulterior, in cadrul procesului pe fond, solutia data confirma sustinerile reclamantului in sensul nelegalitatii hotararii AGA atacate? Cererea de suspendare intemeiata pe dispozitiile art.133 din legea 31/1990 a societatilor comerciale este reglementata intr-un mod foarte sumar: “(1) O dată cu intentarea acţiunii în anulare, reclamantul poate cere instanţei, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suspendarea executării hotărârii atacate. (2)Instanţa, încuviinţând suspendarea, îl poate obliga pe reclamant la o cauţiune.” Din interpetarea sistematica a textului de lege rezulta ca cererea de suspendare se face in fata instantei odata cu cererea de anulare a hotararii AGA si ca formularea cererii are ca efect suspendarea acesteia. (Interpretare imbratisata si de d. Marius Scheaua in Legea societatilor comerciale comentata) Cu toate acestea, in mod constant, instantele formeaza dosar separat pentru cererea de suspendare iar analiza acesteia devine o judecata in sine unde instanta verifica intrunirea conditiilor prevazute de Codul de procedura civila din materia ordonantei presedintiale (vremelnicie, urgenta, prejudiciu). Aceasta practica este lipsita de fundament legal si de logica juridica avand in vedere ca actiunea in anulare prevazuta de legea 31/1990 nu se sprijina pe elemente subiective, judecatorul fiind chemat sa faca o analiza strict a legalitatii hotararii AGA atacate si nu asupra oportunitatii acesteia fie ea pentru actionari, terti sau societate. Or, nerespectarea legii, in sine, ar trebui sa constituie un prejudiciu suficient pentru suspendarea hotararii AGA de plano, la aceasta adaugandu-se si riscurile pentru circuitul civil de punere in aplicare a unei hotarari asupra careia planeaza un dubiu cu privire la legalitatea sa. Reclamantul nu trebuie sa demonstreze prejudiciul iminent pe care l-ar avea de suferit, cum trebuie sa o faca in cadrul unei cereri ordinare intemeiata pe Codul de Procedura Civila, deoarece se pune in discutie modul in care legea a fost respectata si nu daca si cum a fost afectat actionarul reclamant. De aceea in cadrul actiunii in anularea unei Hotarari AGA, se considera ca interesul reclamantului decurge automat din calitatea sa de actionar, iar ceea ce se incearca a se proteja este societatea insasi. De aceea, nici nu se face diferenta intre caracterul relativ sau absolut al nulitatii invocate decat din perspectiva termenului de declarare. Aceasta este logica pentru care legea 31/1990 nici nu prevede posibilitatea respingerii cererii de suspendare, lasand judecatorului doar optiunea de a pretinde sau nu o cautiune. Din pacate, magistratii au inteles sa isi extinda competentele si formeaza adevarate dosare de ordonanta presedintiala finalizate in proportie covarsitoare, cu respingerea cererilor ca nefiind dovedite conditiile prevazute de procedura civila. Concluzionand, formularea cererii de suspendare in cadrul dosarului de nulitate elimina riscul pe care o hotarare AGA nelegala o presupune pentru circuitul civil, respectiv terti, elimina o analiza superficiala si arbitrara a instantelor de judecata, elimina posibilitatea de antepronontare din partea magistratului sau influentarea colegilor care au interesul de a mentine solutia data pe cererea de suspendare, elimina consecintele juridice si paradoxurile pe care  le presupune pronuntarea a doua hotarari judecatoresti. Faptul ca instantele opteaza pentru judecarea cererilor de suspendare in mod separat, repetam, fara a exista un temei de drept pentru aceasta, duce in numeroase cazuri la o contrarietate intre hotararile pronuntate in procedura de suspedare si cele pe cererea de anulare. Inlaturarea legaturii indisolubile care exista din punct de vedere juridic intre actiunea in anulare si ordonata presedintiala de suspendare, a carei natura este accesorie cererii principale, duce la situatii juridice absurde, de natura sa prejudicieze in mod grav justitiabilii. Separarea celor doua actiuni si tratarea lor distincta duce la posibilitatea ca cel cazut in pretentii in cadrul dosarului de ordonanta sa castige litigiul de anulare. Deci, cu toate ca s-a dovedit ca hotararea AGA era nelegala, fiind anulata, in cadrul procedurii de ordonanta, respingerea cererii are consecinta obligarii sale la cheltuieli judiciare catre partea adversa, aflata in realitate in culpa. Sau situatia inversa, mai putin intalnita dat fiind practica instantelor de respingere a cererilor de suspendare. Cum Codul de procedura civila nu prevede o posibilitate de reformare extraordinara in aceasta situatie pentru hotararea pronuntata in dosarul de ordonanta, instantele din Romania nu vad nici un impediment in a obliga la plata de cheltuieli pe reclamantul actionar care, in mod corect, a cerut suspendarea si anularea hotararii. Ne aflam intr-un caz de evidenta eroare judiciara din partea instantei care a respins cererea de ordonanta. Cu toate acestea, nu magistratul care a gresit va raspunde, ci victima erorii judiciare. In aceasta situatie, in lipsa unei posibilitati procedurale de desfiintare a hotararii date in mod gresit, ar trebui sa existe un mecanism prin care reclamantul sa poata sa se indrepte impotriva magistratului vinovat de eroarea judiciara, pentru ca acesta sa raspunda patrimonial. Din pacate, asa cum aratam anterior, legislatia privind raspunderea magistratilor a fost gandita in asa fel incat atragerea raspunderii acestora din partea justitiabililor sa fie practic imposibila. Paradoxul situatiei si lipsa de logica juridica din partea instantelor sunt cu atat mai evidente atunci cand cheltuielile de judecata aferente procedurii de ordonanta sunt cerute pe cale separata, daca actiunea in anulare a fost admisa iar hotararea AGA, a carei suspendare se ceruse, a fost anulata. Cu toate ca la acel moment temeinicia cererii de suspendare este dovedita printr-o hotarare irevocabila, instantele dau curs cererilor de cheltuieli, considerand a fi dosare separate, pretentii distincte, fara conexiune. Relevant in acest sens, este un caz la care am facut referire si anterior, al sentintei date de Madalina Afrasinie, Presedinte al Sectiei a VI-a civila care a respins cererea de suspendare a unei hotarari AGA a Fondului Proprietatea (dupa ce anterior intr-o speta identica, in care Fondul Poprietatea era reclamant, admisese cererea si suspendase hotararea AGA) iar ulterior, in complet de recurs a admis cererea FP de acordare de cheltuieli de judecata aferente dosarului de ordonanta presedintiala in care se pronuntase anteiror.(Decizia 2451/13.06.2014) Aceasta in ciuda faptului ca, intre timp, hotararea AGA vizata fusese anulata irevocabil pentru nelegalitate. Dincolo de faptul ca doamna Afrasinie era incompatibila deoarece avea interesul sa-si sustina si intareasca sentinta data, incompatibilitate peste care a trecut cu usurinta cu care se trateaza si se perverteste aceasta institutie in salile de judecata, dincolo de laudatio pe care doamna Afrasinie o face apararii Fondului Proprietatea (redactarea apartinand acesteia), aparare care, luand in considerare rezultatul final, nelegalitatea hotararii AGA atacate, era una menita sa induca in eroare instanta de judecata cu unicul scop de a proteja o nelegalitate, se pune problema in ce masura se mai poate vorbi de cadere in pretentii atunci cand cererea principala a fost admisa. Exista o unitate indestructibila intre cererea de suspendare si cererea de anulare, unitate care justifica tratarea lor in acelasi cadru procesual si care ar trebui sa se finalizeze cu o singura hotarare judecatoreasca. Aceasta unitate este distrusa in mod artificial de catre instante in acest moment in lipsa unui text de lege care sa o permita printr-o Jurisprudenta ridicata la rang de lege, formata in colimatorul organelor de conducere ale instantelor de judecata, diseminata in cadrul intalnirilor periodice pe care magistratii le au pentru “unificarea practicilor” fara a se spune ca aceste practici, de cele mai multe ori, sunt defectuoase. Din pacate, de cele mai multe ori, hotararile judecatoresti sunt lipsite de ceea ce este esential in stiinta dreptului – logica juridica.   ActeHot recurs 47039

Be Sociable, Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *